Acasă / EVENIMENT / Debut noua stagiune la Teatrul Al. Davila cu premiera „Prostii sub clar de luna”

Debut noua stagiune la Teatrul Al. Davila cu premiera „Prostii sub clar de luna”

Premiera ,,Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, în regia lui Felix Alexa, piesa de debut a noii stagiuni de la Teatrul „Alexandru Davila”, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, s-a jucat, în acest weekend, cu sala plină.Spectacolul a mai marcat două premieri: l-a adus pentru prima dată pe scena teatrului piteștean pe celebrul Adrian Titieni și a însemnat prima piesă regizată la Pitești de Felix Alexa.
Teatrul Al. Davila
Și managerul Dan Tudor a trăit cu emoție acest debut al mandatului său „plin” la conducerea teatrului, din mai multe motive: „Am trăit emoțiile legate de intrarea concretă în programul pe care mi l-am propus, dar și de prezența pe scenă a unor oameni la care țin foarte mult. Pe lângă faptul că sunt cu toții angajații teatrului nostru piteștean, există și considerente emoționale. Și cred că cel mai puternic este prezența singurului profesor care mai trăiește din catedra care mi-a fost îndrumătoare. Asistent era atunci Adrian Titieni și el este astăzi prezent aici, la Pitești. Și este o mare bucurie!”

Mai mult, Dan Tudor a vorbit și despre programul viitor și a subliniat o reușită: regizori importanți și-au dat deja acordul pentru colaborarea cu Teatrul „Alexandru Davila”, fiind acoperite nu doar stagiunea aceasta, ci și cea de anul viitor!

”La Teatrul „Davila” urmează să monteze regizori importanți: Vlad Massaci începe în luna octombrie, pe urmă urmează Festivalul nostru Internațional „Liviu Ciulei”, toată luna noiembrie, la „Așchiuță” va monta Gabriel Apostol, un regizor important al Teatrului de Păpuși și Marionete, iar în luna decembrie încep pregătirile pentru un spectacol complet cu Dramă și cu Revistă în regia lui Traian Săvinescu, un regizor important de Musical, după care Sorin Militaru, un alt regizor cu palmares excepțional. Mai menționez și pe Cătălin Saizescu, fiul regizorului Geo Saizescu, care va regiza în sala Studio. Tot programul teatrului Davila este antamat pentru două stagiuni. Practic, avem antamați regizorii până la finalul stagiunii 2025-2026 și sunt bucuros că am putut aduce acești regizori să se întâlnească cu actorii și cu spectatorii din Pitești și din Argeș”, a subliniat Dan Tudor.
Protagonistul piesei, Adrian Titieni, a apreciat colaborarea cu actorii Teatrului „Alexandru Davila”-  Ramona Olteanu, Ada Dumitru, Gogu Preda, Mirela Popescu, Cătălin Mirea și Adrian Duță, remarcând faptul că s-au ridicat la nivelul așteptărilor pentru acest eveniment.  

„A fost onorant pentru mine să descopăr colegi talentați și oameni de caracter. Mi-a făcut o mare bucurie toată această perioadă. Publicul – impecabil. Am fost surprins plăcut de reacțiile oportune. A fost o experiență excepțională!
Felix Alexa a propus acest text Mazilu și eu am răspuns, spontan, afirmativ. Lectura mea veche legată de dramaturgia maziliană mi-a spus că este un lucru bun pentru că are un soi de perenitate în temele pe care le abordează, în caracterele pe care le aduce în față, situațiile de viață, iar cea mai bună dovadă este că publicul a reacționat. E un text scris în urmă cu aproape 40 de ani și sunt lucruri care aparțin profilului nostru psihologic și comportamental. Are o inteligență ieșită din comun, subtilă, nuanțată, uneori englezească sau cu durități dâmbovițene” – Adrian Titieni.

„Mazilu este un mare autor care a fost uitat pentru ceva vreme. Iată că a devenit un autor foarte modern, pentru că textele sale rămân de actualitate. Cel puțin „Proștii sub clar de lună” parcă este scris ieri. Tratează aceleași senzații neplăcute, vorbește despre corupție, despre escroci. Este un text de valoare și care vorbește despre ceea ce înseamnă în mod profund o societate dereglată.
În al doilea rând este vorba despre niște rolul excepționale și acești actori foarte buni pe care i-am găsit la Pitești meritau niște roluri pe măsură. Sincer, a fost o mare plăcere să lucrez la Pitești, pentru că este o echipă unită, serioasă, profesionistă. Și eu, și Adrian Titieni am venit pentru prima dată la Pitești și ne-am simțit extraordinar” –  Felix Alexa.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea

„Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea”

14 decembrie 2024, ora 1700 – Casa de Cultură Costești Primăria Orașului Costești și Clubul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar