Acasă / EVENIMENT / Program Schumann și Schubert, la Filarmonica Pitești

Program Schumann și Schubert, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 21 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Alexandru Ganea, va urca  pe scenă violoncelista Izabela Ghergu.  În program:  R. Schumann – Concertul pentru violoncel și orchestră în la minor și F. Schubert – Simfonia a 6 – a în Do Major.

Alexandru Ganea

Alexandru Ganea a absolvit Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră, clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent, este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B. A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent. A colaborat cu soliști de renume, dintre aceștia menționându-i pe Valentin Gheorghiu, Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ivan Roncea, Ion Bogdan Ștefănescu.

Izabela Gherghu

Izabela Ghergu a început studiul violoncelului la șapte ani în orașul său natal, Târgoviște. În 2021 a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București la clasa profesorului Marin Cazacu, în prezent fiind studentă la master. Este membră a Orchestrei Române de Tineret și a Ansamblului Violoncellissimo, alături de care susține numeroase turnee naționale și internaționale. A participat la masterclassuri de specialitate cu violonceliști de renume precum: Mihai Marica, Denis Severin, Atanas Krastev, Ion Storojenco, Reinhard Latzko. A concertat alături de filarmonicile din Râmnicu Vâlcea și  Brașov, Camerata Regală, Orchestra Fundației Regale Margareta a României, Orchestra KamerArt și Orchestra Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”.Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar