Acasă / SOCIAL / Ciobanu şi-a dat demisia de la Ape. Pendiuc a pus un om de la Balş

Ciobanu şi-a dat demisia de la Ape. Pendiuc a pus un om de la Balş

Dumitru Ciobanu şi-a dat demisia din funcţia de director al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea. Mai exact acesta a fost forţat să-şi dea demisia din funcţie, după ce Tudor Pendiuc a netezit drumul şi a şters uşile pe la minister, aceştia fiind în stare de orice doar să scape de Pendiuc de la uşi. Şi uite aşa ministerul a făcut tot ce se poate să-l forţeze pe Ciobanu să-şi dea demisia.
Şi nici asta nu ar fi o problemă. Numai că după o demitere urmează să pui şi un director. De toate acestea s-a ocupat moşierul Tudor Pendiuc în calitatea sa de preşedinte al PSD Argeş. Nu numai că Pendiuc a făcut plecăciuni pe la minister să-l schimbe pe pesedistul argeşean Ciobanu ci să-şi pună şi omul în locul lui. Şi ca de fiecare dată Tudor Pendiuc şi-a pus pe cine a vrut el fără să-şi consulte şi colegii din PSD Argeş. Şi de această dată a întrecut orice măsură a bunului simţ şi a unui lider de partid. Pendiuc a vrut să pună prima dată o doamnă, care este prietenă cu sora secretarei lui, Carmern, dar fata nu avea foarte multe cunoştinţe şi nici de dragul lui Pendiuc, ministerul nu a acceptat-o. Acesta a găsit o altă variantă mai proastă ca prima, şi-a pus grădinarul de la casa părintească. L-a pus în funcţie pe Ion Mutu Mazilu. Da, un necunoscut pentru argeşeni, pentru că este oltean şi nu-l cunoaşte nimeni. Mai mult, nu a avut susţinerea nimănui din Argeş decât a lui Tudor Pendiuc.

Ion Mutu, este oltean şi a fost şeful Sistemului Hidrotehnic Independent Olt. Ce îl recomandă pentru noua funcţie? Faptul că se pare că în urmă cu ceva timp a luat utilajele de la Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea şi a lucrat terenul, a făcut şanţuri la casa părintească a lui Tudor Pendiuc de la Balş, spun surse din interior. Şi cum Pendiuc se achită de datorii, i-a dat o funcţie în conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea. Pendiuc nu s-a consultat nici de această dată cu cei din conducerea PSD Argeş. Acesta şi-a pus şefi la majoritatea instituţiilor din judeţ. Pendiuc este certat de colegi, în şedinţele PSD, acesta pare de fiecare dată că regretă, pesediştii se simt importanţi că l-au pus la punct dar sunt de fapt penibili în ochii lui Pendiuc care îşi face jocurile şi îşi pune oamenii lui în funcţii.

Sursa text :argesenii.ro
Foto – Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar