Polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au acționat pentru prevenirea riscului rutier rezultat din nerespectarea regulilor de circulație, în special a regimului legal de viteza și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii rutrieri au efectuat 19 testări cu aparatele din dotare, iar ca urmare a abaterilor la regimul rutier constatate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.345 de lei, totodată fiind reținut un permis de conducere.De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost constatate 3 infracțiuni, în urma unei depistări în trafic.
Conducea fără a deține permis de conducere, iar la controlul în trafic a prezentat polițiștilor un permis de conducere susceptibil a fi falsificat
În ziua de 08 mai a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au depistat un bărbat de 28 de ani, din Rociu, care conducea un autoturism pe DJ 503, pe raza comunei Rociu, iar cu ocazia verificărilor, cel în cauză a prezentat pentru control un permis de conducere susceptibil a fi fals.Astfel, în urma verificărilor, efectuate initial cu ajutorul unui dispozitiv mobil ce utilizează aplicația eDAC, a rezultat că documentul prezentat este atribuit altei persoane, iar conducătorul auto nu figurează ca deținător de permis de conducere.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tutror împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.