Acasă / EVENIMENT / În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 40 de misiuni

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 40 de misiuni

În perioada 09.05.2024, ora 08:00 – 10.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 40 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

INCENDII:

incendiu anexă gospodărescă
(ora 15:55) Două autospeciale de stingere de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit în municipiul Câmpulung pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire dezafectată. În urma evenimentului, au ars în jur de 1.000 kg resturi vegetale și plastice. Nu au fost înregistrate victime.
(ora 18:35) Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș a acționat în comuna Valea Danului pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. Forțele operative ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta la coșul de evacuare a fumului unei locuințe, unde a ars funinginea depozitată în interiorul acestuia. Nu au fost identificate victime.

incendiu anexa mosoaia, (2)
(ora 06:17) Trei echipaje de pompieri de la Garda de Intervenție Topoloveni, alături de personal al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității, au intervenit în comuna Bogați pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2 mp din arteriala acoperișului, în jurul coșului de evacuare a fumului și prezenta pericol de propagare la întreaga construcție. Datorită intervenției prompte la locul solicitării, s-a reușit salvarea construcției. Echipajul medical prezent la fața locului nu a identificat victime.

Incendiu acoperiș casa
(ora 06:18) Pompierii de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit în localitatea Mioarele pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o construcție. În urma evenimentului, au ars un zid construit preponderent din materiale combustibile și pardoseala unei încăperi, pe o suprafață de aproximativ 15 mp. Nu au fost înregistrate victime.

INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
În perioada supusă analizei, pompierii au fost solicitați să intervină la patru evenimente rutiere în care au fost implicate nouă vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar echipaje ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au asigurat asistența medicală. În urma accidentelor au fost identificate două victime, care, după evaluarea echipajelor medicale, au fost transportate la spital.

accident cu trei victime costesti arges (5)

De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 32 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 149 de misiuni

În perioada 17.05.2024, ora 08:00 – 20.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 149 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar