Acasă / EVENIMENT / A condus 12 ani cu permis fals

A condus 12 ani cu permis fals

Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş au continuat, sub supravegherea unui procuror, cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunile de conducere fără permis, părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă, modificarea locului accidentului, fals în declaraţii, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual şi favorizarea infractorului şi au încarcerat un bărbat. Acesta este Ionuţ N., de 42 de ani, din Abota.

A condus 12 ani cu permis fals
Povestea început în ianuarie 2022, după ce la Albota un autoturism lovise un cap de pod în urma căruia, după cum a susţinut femeia care s-ar fi aflat la volan, nicio persoană nu fusese rănită. Verificând maşina, oamenii legii au găsit urme de sânge şi au extins investigaţiile. Astfel, au stabilit că mașina nu a fost condusă de femeie, ci de soțul ei, Ionuț N., de 42 de ani, din Albota, care avea pasageri doi amici. Unul dintre ei a fost grav rănit, având nevoie de 80 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, poliţiştii au mai stabilit că, după accident, mașina a fost luată de la locul faptei cu scopul de a şterge urmele.
În timpul anchetei a reieşit că Ionuț N. nu mai avea dreptul de a conduce. Permisul îi fusese anulat în 2014 de instanţă, după ce a fost judecat pentru vătămare corporală din culpă și refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cu toate acestea, în ianuarie 2019, bărbatul s-a prezentat la Autoritatea Rutieră Română (ARR), unde a completat şi depus cerere de eliberarea unei cartele tahograf, prezentând o copie a permisului de conducere care îi fuse anulat de cinci ani şi a primit cartela. De asemenea, în ianuarie 2022, Ionuţ N. s-a dus din nou la ARR, a depus o cerere pentru eliberarea unui certificat de pregătire profesională și a susținut examenul prezentând tot copia unui permis de conducere fals. Aşa se face că pe baza respectivelor documente a putu să lucreze ca șofer de TIR făcând şi curse în străinătate.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

lovire și distrugere

Reținuti de polițiști pentru lovire și distrugere

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar