Acasă / EVENIMENT /  A derapat în curbă şi a făcut accident la Albota

 A derapat în curbă şi a făcut accident la Albota

O tânără a ajuns pe patul spitalului după ce autoturismul în care se află a fost implicat într-un accident rutier.
Evenimentul a avut loc miercuri seară pe DN 65. Din verificările preliminare făcute de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş a reieşit că Alin F., de 29 de ani, din Mehedinţi, conducea un Volkswagen la care avea ataşată o remorcă și venea dinspre Slatina către Piteşti. Ajuns la Albota, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, carosabilul fiind alunecos, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Aşa se face că ansamblul de vehicule a derapat, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu un alt Volkswagen condus regulamentar din sens opus de Ion Ş., de 51 de ani, din Slatina, Olt. 
La locul accidentului au intervenit pompierii Detaşamentului Piteşti cu o autospecială și o ambulanţă SMURD alături de un echipaj al serviciului judeţean de ambulanţă. Patru persoane din cele două autoturisme implicate în accident au fost preluate de către echipajele medicale, iar una dintre acestea a fost transportată la spital de către paramedicii SMURD. Este vorba despre Nicoleta V., de 21 de ani, din Mehedinţi, pasageră pe locul din dreapta faţă al primului autoturism, care s-a lovit la cap şi la piciorul stâng. Celelalte trei persoane nu au avut nevoie de transport la spital. Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi cercetările continuă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Bărbat de 74 de ani, din Pietroșani prins baut la volan

În ziua de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar