Acasă / EVENIMENT / A fost amendată dar a rămas cu pisicile

A fost amendată dar a rămas cu pisicile

pisici
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți din cadrul Primăriei și ai Poliției Locale Pitești, au efectuat o verificare într-un imobil din municipiu în care proprietara deținea 18 pisici neavând condițiile corespunzătoare în ceea ce privește spațiul, o garsonieră de 25 mp dintr-un bloc de garsoniere de pe Calea Bascovului, totodată deranjând vecinii prin zgomot și miros.
În urma celor constatate, au fost aplicate trei amenzi totalizând 4.000 de lei din care 3.000 de lei pentru că felinele nu aveau asigurate condiții corespunzătoare de spațiu și îngrijire medicală, 500 de lei întrucât proprietara a depășit numărul maxim de două animale pe care le putea deţine în locuinţă şi 500 de lei pentru încălcarea normele de conviețuire socială.
Animalele, care aveau carnet de sănătate şi erau vaccinate au rămas la proprietară. Vecinii, vreo 48 la număr, spun că de ani buni femeia creşte pisici de rasă, le înmulţeşte şi apoi le vinde, iar ei sunt nevoiţi să suporte mirosul care răzbate din garsoniera acesteia. Anul trecut, locatarii s-au judecat și au câștigat procesul, dar de atunci şi până acum niciun executor judecătoresc sau autoritate locală nu a reușit să pună în aplicare decizia judecătorilor, iar femeia, care spunea că are dreptul să facă ce doreşte în proprietatea sa, îşi vede nestingherită de afacere, fără să-i pese.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Bărbat de 74 de ani, din Pietroșani prins baut la volan

În ziua de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar