Acasă / EVENIMENT / A furat o dubiţă şi a abandonat-o. A fost arestat

A furat o dubiţă şi a abandonat-o. A fost arestat

furt dubiţă
Judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără drept.
Din verificări a reieşit că, în noaptea de 24 spre 25 iunie, Cristian Sorin M., de 35 de ani, din comuna Găneasa, judeţul Olt, a furat o autoutilitară din curtea unei firme de construcţii din Piteşti, la care se angajase de numai câteva zile, şi a plecat cu ea către localitatea de domiciliu. Ajuns la Lunca Corbului, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina în şanţ. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat,bărbatul a abandonat dubiţa şi a plecat acasă. A doua zi, când s-a descoperit dispariţia maşinii, reprezentanţii firmei au alertat poliţia. Pe 25 iunie, în urma schimbului de date, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Olt bărbatul în cauză a fost identificat pe raza municipiului Slatina, iar în baza unui mandat de aducere a fost condus la sediul Poliției Argeș pentru audieri. Cu ocazia verificărilor, oamenii legii au constatat că olteanul cu pricina este recidivist, anterior fiind condamnat tot pentru furt de auto şi conducere fără permis.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi depus în arestul poliţiei argeşene. Cristian Sorin M. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti şi procurorul de caz l-a dus în faţa instanţei de judecată, care a emis pe numele recidivistului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar