Acasă / EVENIMENT / A găsit o grenadă în balconul apartamentului

A găsit o grenadă în balconul apartamentului

În jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, un tânăr a găsit o grenadă în balconul apartamentului tatălui său, fost cadru militar, dar care nu mai este în viață de câțiva ani.La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au luat primele măsuri și au evacuat locatarii de la etajele 6 până la 10 și au blocat accesul în zonă.

grenada
De asemenea, la caz s-au deplasat și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, echipajele specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Compartimentul Pirotehnic, pentru efectuarea cercetărilor.Din primele verificări, s-a constatat că grenada este ofensivă, posibil de manevră și a fost ridicată, în condiții de siguranță.Cercetările vor fi preluate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar