Acasă / EVENIMENT / A murit în timp ce încerca să schimbe o anvelopă

A murit în timp ce încerca să schimbe o anvelopă

Un bărbat de 26 de ani şi-a pierdut viaţa, iar altul a fost grav rănit, în urma unei explozii produse, marţi dimineaţă, la o vulcanizare din Piteşti, incidentul având loc în timp ce victimele încercau să schimbe o anvelopă a unui camion, arată primele informaţii furnizate de ISU Argeş.

Incidentul a avut loc la o vulcanizare situată pe strada Depozitelor din Piteşti, iar ambii bărbaţi erau angajaţi ai vulcanizării.
Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Mădălina Epure, cei doi bărbaţi – unul în vârstă de 27 de ani, celălalt de 34 de ani – încercau să schimbe un cauciuc al unui camion, când s-a produs o explozie.
În urma deflagraţiei, bărbatul de 27 de ani şi-a pierdut viaţa din cauza rănilor foarte grave pe care le-a suferit, iar cel de 34 de ani a suferit un traumatism cranio-facial şi a fost preluat de o ambulanţă SMURD pentru terapie intensivă, fiind transportat la spital.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. De asemenea, specialiştii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost sesizaţi, urmând ca aceştia să stabilească dacă au fost respectate condiţiile de lucru de către cei doi şi de către angajator.

Ioana C. Foto –Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

rutiera arges - autostrazi (4)

Acţiunea ROADPOL – SPEED MARATHON, la final!

Polițiștii rutieri argeșeni au acţionat în perioada 15-21 aprilie, într-un efort conjugat al tuturor structurilor ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar