Acasă / EVENIMENT / A noua ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” 2014

A noua ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” 2014

În perioada 29 septembrie – 3 octombrie a.c. se va derula, la nivel naţional, cea de-a noua ediţie a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în cadrul căruia vor fi abordate cinci paliere de interes instituţional: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, furturile, infracţiunile comise cu violenţă şi siguranţa rutieră.

La nivelul judeţului Argeş, poliţiştii de la structurile de analiză şi prevenirea a criminalităţii şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. Vor fi cooptaţi în organizarea şi derularea acestor acţiuni parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media.

Astfel, în cadrul seminariilor, meselor rotunde şi întâlnirilor organizate vor fi discutate aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, traficului de persoane, precum şi despre siguranţa rutieră.

Poliţiştii se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, persoane în vârstă, femei, administratori de societăţi comerciale şi de imobile şi reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale.

Vor fi distribuite materiale preventive în spaţii publice, cetăţenii vor putea observa expoziţii tematice, cu tehnică de securitate, demonstraţii ale unor formaţiuni din cadrul Poliţiei ori filme educative.

Pe agenda structurilor de prevenire din ţară, poliţiştii şi-au propus organizarea, pe parcursul celor 5 zile, a următoarelor activităţi:

29 septembrie – Prevenirea delincvenţei juvenile – acţiune de prevenire a absenteismului şcolar în barurile şi pub-urile din zona unităţilor şcolare în toate oraşele şi municipiile din judeţ;
30 septembrie – Prevenirea victimizării minorilor – activitate de informare şi prevenire a victimizării minorilor, în special a traficului de fiinţe umane;
1 octombrie – Prevenirea infracţiunilor de furt – acţiune de prevenire a furturilor în zona marilor centre comerciale, ce va consta în distribuirea către cetăţeni de pliante şi materiale preventive;
2 octombrie – Prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă – activităţi preventive în mediul rural la societăţile comerciale care vând băuturi alcoolice, cu scopul prevenirii faptelor de violenţă pe fondul consumului de alcool;
3 octombrie – Siguranţă rutieră – activitate de educaţie rutieră a micilor pietoni în parcul Lunca Argeşului, cu participarea elevilor din clasele primare şi a celor care fac parte din Patrula Şcolară. Invitarea reprezentanţilor Crucii Roşii pentru realizarea unei demonstraţii de acordare a primului ajutor în cazul unui accident rutier.
De asemenea, se vor organiza şi desfăşura de către Serviciul Rutier Argeş activităţi preventive pe linia vitezei excesive pe drumurile naţionale din judeţ având drept scop sensibilizarea şi responsabilizarea conducătorilor auto.
G.M.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

microbuze electrice (1)

Alte trei microbuze electrice au ajuns în școlile din Argeș

 În prag de sărbători, alte trei (3) microbuze electrice au ajuns în școli - Lerești, Drăganu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar