Acasă / EVENIMENT / A supravieţuit o noapte în pădure

A supravieţuit o noapte în pădure

 

În cursul zilei de 30 noiembrie, polițiștii Secției Rurale Tigveni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 82 de ani, din comuna Sălătrucu, ar fi plecat voluntar de la locuința sa în jurul orelor 17 – 18 din seara zilei precedente.
În cel mai scurt timp polițiștii s-au mobilizat, în acţiunea de căutare fiind angrenate persoane din aceeași localitate, precum și forțe suplimentare.
Din fericire, în scurt timp femeia a fost găsită de polițiști, fiind în afara oricărui pericol. Ulterior, femeia a fost consultată de un echipaj medical având o ușoară stare de hipotermie, după care a fost transportată la spital pentru investigații medicale. Este vorba despre Filofteia F., care a fost găsită în pădure la aproximativ 3 km distanţă de locuință şi la vreo 200 – 300 m de drumu. Era confuză din cauza hipotermie şi se poate spune că a avut zile de la Cel de Sus după ce toată noaptea a stat în frig.
Recomandări
„Când aveți o rudă sau cunoștință vârstnică, ce locuiește singură sau în zone izolate, asigurați-vă că este vizitată periodic de o persoană de încredere. Încercați să cunoașteți cât mai multe din obiceiurile și locurile frecventate de persoanele vârstnice, în special dacă acestea au mai plecat în trecut lipsind în mod nejustificat de la domiciliu. În situația în care asemenea persoane lipsesc nejustificat, sesizați din timp plecarea acestora pentru a crește șansele de găsire a persoanei înainte de a suferi leziuni”, a transmis poliţia judeţeană.

A supravieţuit o noapte în pădure

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material-lemnos-confiscat

Argeș: 233 de metri cubi de material lemnos confiscat

În perioada 29 aprilie-01 mai a.c., echipe formate din polițiști argeșeni și specialiști silvici au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar