Locatarii unui bloc din cartierul piteştean Craiovei au alertat, ieri la prînz, pompierii. Oamenii se temeau că un vecin, mai certăreţ din fire, care i-ar fi şi ameninţat de mai multe ori că dă foc la bloc, chiar şi-a pus planul în aplicare. Fumul gros care ieşea de peste tot din apartamentul bărbatului i-au făcut pe reprezentanţii ISU să pătrundă în locuinţa omului, pe geam. Aici, s-au lămurit că totul era provocat de o cratiţă uitată pe aragaz.
Dintr-un apartament situat la etajul al doilea al unui imobil din cartierul Craiovei, unde era arborat steagul României, ieşea, ieri, un fum gros. Acolo locuieşte singur un bărbat de 69 de ani, pensionar, care mai tot timpul se ceartă cu vecinii. Pentru că, săptămîna trecută, omul i-a ameninţat, vecinii s-au gîndit că vrea să le facă rău, că a incendiat blocul, şi astfel au sunat la 112. Un echipaj de la SMURD şi poliţia au ajuns imediat la faţa locului. Proprietarul apartamentului de unde ieşea fumul n-a vrut nici în ruptul capului să deschidă uşa. Aşa se frace că pompierii au intrat în casa bărbatului, dar pe balcon, cu ajutorul scării de la o autospecială. Ajunşi în interior, fumul nu mai era atît de intens. Pensionarul le-a zis salvatorilor că a uitat ceva pe foc. După tot tămbălăul creat, omul a primit un avertisment.
Sursa text :curier.ro
Foto : Mihai Neacsu
Tag-uri. foto fotopress24 ISU mihai neacsu pompierii smurd
Citeşte şi ...
Accident rutier în comuna Boteni.Sunt implicate trei vehicule
Accident rutier ptodus în comuna Boteni, în care sunt implicate trei vehicule. Intervin pompierii de ...