Acasă / EVENIMENT / Accident cu patru maşini şi un rănit la Ştefan cel Mare

Accident cu patru maşini şi un rănit la Ştefan cel Mare

Accident cu patru maşini
O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme, două dintre ele fiind parcate.
Evenimentul a avut loc ieri în comuna Ştefan cel Mare şi din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că un Niculae S., de 77 de ani, din Ștefan cel Mare, conducea o Dacia Logan pe DJ 759 de pe raza localității de domiciliu. În împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, cel mai probabil pe fondul neasigurării la punerea în mișcare de pe loc în vederea schimbării direcției de deplasare spre stânga, s-a tamponat cu un BMW condus de Ion V., de 34 de ani, din Slobozia, având direcția de deplasare dinspre localitatea Poieni, județul Dâmbovița, spre comuna argeşeană Slobozia. Din impact, cel de al doilea autoturism a fost proiectat în alte două autovehicule parcate.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a Stanei R., de 60 de ani, din Ştefan cel Mare, pasageră pe locul dreapta față al Loganului, care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi fost transportată la spital pentru investigații.
Ambii conducători auto au fost verificaţi cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar