Acasă / EVENIMENT / Accident cu trei victime între o mașină și un atelaj

Accident cu trei victime între o mașină și un atelaj

În urmă cu puțîn timp,un accident rutier s-a produs în comună Călinești,  în care, din primele informații, ar fi implicate un atelaj și un autoturism.Intervin pompierii cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.Echipajele medicale monitorizează trei victime, o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 23 de ani și doi copii cu vârstele aproximativ de 8, respectiv 11 ani.În urmă monitorizării, cele trei victime aflate în atelaj, au fost transportate la spital de către echipajele SMURD.
Persoană de sex feminin prezența o plagă la membrul inferior stâng, minoră de aproximativ 8 ani prezența un traumatism cranio facial și un ușor atac de panică, iar minorul de 11 acuză durere la coloană.La locul solicitării, pompierii au asigurat măsuri specifice.Polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni sunt la fața locului, pentru efectuarea cât mai rapidă a cercetărilor și eliberarea părții carosabile.Sursa video-Info Trafic Pitesti
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, din Călinești, care conducea un atelaj pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, în condițiile schimbării direcției de deplasare prin viraj la stânga, a fost lovit de un autoturism, condus în aceeași direcție de deplasare, de către o tânără de 23 de ani, din aceeași localitate, care era angajată în depășirea altui autoturism.

În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a celor 3 persoane care aveau calitatea de pasageri în atelaj, și anume o femeie de 33 de ani, din Călinești, precum și doi copii minori, băiat de 11 ani și fată de 8 ani, care au fost transportați la spital pentru investigații medicale.Conducătorii celor două vehicule implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Sursă foto-video ISU Argeș

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar