Acasă / EVENIMENT / Accident grav în comuna Mihăești.Un mort şi şase răniţi

Accident grav în comuna Mihăești.Un mort şi şase răniţi

Un copil a murit în accident, altul fost trimis la Bucureşti
Săptămâna aceasta a debutat cu o tragedie petrecută în acestă dimineaţă la Mihăeşti unde un autoturism în care se aflau şapte persoane, doi adulţi şi cinci copii, s-a izbit violent de un tir. În urma accidentului un copil şi-a pierdut viaţa, un altul a fost trimis în comă la Bucureşti şi alţi trei au ajuns la spital. Teribilul eveniment a avut loc pe raza satului Rudeni, iar la faţa locului au intervenit pompieri ai Detaşamentului Câmpulung, o ambulanţă SMURD şi echipaje ale serviciului judeţean de ambulanţă Argeş şi poliţişti.
A intrat pe contrasens
În urma verificărilor prealabile efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că Alexandru S., 33 de ani, din comuna Dănicei, județul Vâlcea, conducea un ansamblu rutier compus din cap tractor și semiremorcă pentru transport ciment care se deplasa pe direcția Pitești spre Câmpulung. În împrejurări ce urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, vehiculul greu ar fi pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu o Dacia Logan MVC condusă din sens opus de Ion P., de 45 de ani, din Câmpulung.
Un mort şi şase răniţi
În urma coliziunii extrem de violente, autoturismul în care se aflau şapte pasageri s-a răsturnat rezultând rănirea deosebit de gravă a unei fetițe în vârstă de 12 ani care a intrat în stop cardio-respirator, precum și rănirea celorlalți ocupanți. Este vorba despre şoferul câmpulungean care a suferit leziuni multiple la mâini şi la picioare şi era suspectat de fracturi costale, şi despre Maria P., de 27 de ani, din Valea Mare Pravăţ, rănită uşor, precum şi despre alte patru fetiţe ale acesteia în vârstă de şase luni care era în comă, doi ani, şase ani şi, respectiv, opt ani. Din nefericire, deşi echipele medicale au demarat rapid procedurile de resuscitare, viaţa fetiţei de 12 ani nu a mai putut fi salvată.
Trimisă la Bucureşti
Toate persoanele din Loganul MCV au fost transportate la spital pentru investigații medicale, iar trupul neînsufleţit al copilei de 12 ani a fost trimis la serviciul de medicină legală în vederea efectuării autopsiei. Întrucât starea fetiţei de numai şase luni era deosebit de gravă, după ce medicii piteşteni au reuşit s-o stabilizeze a fost trimisă în comă şi intubată cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.
Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal conpentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.
Potrivit oamenilor legii, femeia şi fetiţele locuiesc în străinătate, veniseră în vacanţă în Argeş, nu sunt rude cu şoferul care doar le transporta şi urmează să se stabilească unde anume urmau să ajungă.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar