În jurul orei 18.00, un grav accident de circulaţie a avut loc la intrarea pe A1 Bucuresti-Pitesti, în zona Metro.
Conform ISU Argeș, la fața locului au intervenit 2 echipaje de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe de la SAJ.
Din primele informații, o persoană și-a pierdut viața în tragedie. Este vorba de un bărbat. De asemenea, accidentul s-a soldat și cu trei răniți-un bărbat, o femeie și o fetiță. Accidentul s-a produs după ce mașina condusă de șoferul decedat a intrat pe contrasens, izbind puternic o altă mașină în care se aflau celelalte victime. Se pare că șoferul adormise la volan.
Dan Badea / Foto : Mihai Neacsu