Acasă / EVENIMENT / Accident grav soldat cu doi morţi şi un rănit la Schitu Goleşti

Accident grav soldat cu doi morţi şi un rănit la Schitu Goleşti

Un teribil accident de circulaţie a avut loc miercuri noapte la Schitu Goleşti, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, iar un al treilea a ajuns în stare extrem de gravă la spital.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 22. Dan D., de 50 de ani, din localitate, conducea un autobuz din direcţia Câmpulung către Piteşti. Şoferul a plecat de pe loc, ne-au informat reprezentanţii poliţiei judeţene, fără să se asigure şi fără să acorde prioritate. În timp ce vehiculul intra pe banda normală de mers, a fost izbit violent din spate de un Opel condus în aceeaşi direcţie de Sebastian Constantinescu, de 18 ani, din Godeni. Impactul a fost atât de puternic, încât autobuzul a ajuns de-a curmezişul şoselei, iar autoturismul s-a făcut praf. Cei trei ocupanţi ai Opelului au rămas încarceraţi, iar la locul evenimentului au apărut echipaje ale poliţiei, ambulanţei, inclusiv cel de terapie intensivă mobilă, SMURD şi pompieri din Câmpulung. Echipa de descarcerare a fost nevoită să decupeze autoturismul, pentru a-i putea scoate pe răniţi. Unul dintre ei, Robert Brănescu, de 17 ani, din Godeni, aflat pe bancheta din spate, era decedat. Cel de pe scaunul din dreapta faţă, Denis Predoiu, de 18 ani, de asemenea din Godeni, a fost preluat de medici cu semne vitale, dar din nefericire a încetat din viaţă în ambulanţă. Cel de al treilea, adică tânărul de la volan, a fost transportat în comă la Spitalul Câmpulung şi ulterior transferat la Spitalul Judeţean. Ieri după-amiază acesta a ieşit din comă şi era în stare stabilă, dar tot gravă, iar medicii se luptau să-l salveze. Din verificările efectuate de poliţişti rezultă că acesta s-a urcat la volan şi a plecat la plimbare împreună cu cei doi prieteni deşi nu are permis de conducere şi că părinţii îi cumpăraseră maşina chiar în ziua nenorocirii. Dacă va scăpa cu viaţă, tânărul va fi cercetat pentru ucidere din culpă. Pe timpul cercetărilor traficul rutier a fost blocat aproape trei ore.

Mesaje pe internet
La scurt timp după producerea tragediei, pe reţelele de socializare au şi început să apară mesaje postate de prietenii adolescenţilor trecuţi mult prea devreme la cele veşnice. „E un şoc pentru noi toţi. O să rămâneţi în sufletele noastre veşnic cum eraţi: doi băieţi care nu trebuiau să plece acum, nu aşa devreme. Mai ales tu, Denis, cu planurile tale pentru majorat (…) mai aveai puţin şi împlineai 18 ani… De acolo de sus să ne vegheaţi şi să ne feriţi de rău”, este unul dintre sutele de mesaje postate de miercuri noapte în spaţiul virtual. Iar o tânără îi acuză pe părinţii şoferului că i-au încredinţat maşina ştiind că nu are permis.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime cateasca (2)

Accident cu  trei victime în comuna Căteasca

Ieri după-amiază s-a produs un accident rutier în comuna Căteasca, satul Coșeri, în care au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar