În urmă cu puțin timp un accident rutier s-a produs între două vehicule (un camion încărcat cu ciment și un autoturism), în localitatea Valea Mare Pravăț.
Posibil o singură victimă, conștientă și neîncarcerată. Au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD. În accident au fost implicate un autoturism și un autotren cu cisternă care transporta ciment. Din fericire, în urma producerii evenimentului nu au fost înregistrate victime. La locul solicitării, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-au deplasat la fața locului, pentru luarea primelor măsuri și efectuarea cercetărilor.Evenimentul va fi protocolat fără victime.