Acasă / EVENIMENT / Reținut de polițiști pentru furt

Reținut de polițiști pentru furt

În ziua de 03 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, și au reținut un bărbat de 37 de ani, din Crângurile, județul Dâmbovița.

Reținut de polițiști pentru furt

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 septembrie 2022, bărbatul, împreună cu un bărbat de 21 de ani, din Rătești, ar fi sustras o semiremorcă, încărcată cu anvelope, în valoare de aproximativ 80.000 de euro, parcată pe marginea DN 65 B.
Pentru săvârșirea faptei, bărbații ar fi folosit un autocamion, căruia i-au atașat plăcuțe cu număr de înmatriculare fals, autocamion identificat, ulterior, de către polițiști, pe raza județului Suceava, fără semiremorcă. În ziua de 03 ianuarie a.c., bărbatul de 37 de ani a fost identificat, pe raza localității Rătești, și a fost condus la audieri, în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului, bărbatul, de 37 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.Bărbatul de 21 de ani, din Rătești, este cercetat fiind arestat în Belgia, pentru comiterea de fapte similare. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar