Acasă / EVENIMENT / Accident între un TIR și un autoturism pe DN 65 – Albota

Accident între un TIR și un autoturism pe DN 65 – Albota

Ieri seară ,în jurul orei 19.30 , pe DN 65 – Albota -a fost sesizat un accident rutier între un autoturism și un autotren. Din accident au rezultat trei victime, traficul fiind blocat pentru o perioada de timp. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-au deplasat la fața locului, pentru luarea primelor măsuri și efectuarea cercetărilor.În urmă evenimentului au rezultat trei victime.
Paramedicii SMURD au monitorizat și transportă la spital o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 38 de ani, care a suferit multiple traumatisme.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 77 de ani, cetățean turc, care conducea un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și semiremorcă, pe DN 65, din direcția Slatina către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urmă cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții de carosabil umed,  și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un tânăr de 20 de ani, din Bârla. În urmă accidentului, conducătorul autoturismului și două femei, de 38, respectiv 18 ani, pasagere în autoturism, au fost răniți și transportați la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, informează IPJ Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar