Acasă / EVENIMENT / Accident pe DN 72A: o persoană a fost rănită

Accident pe DN 72A: o persoană a fost rănită

În urmă cu puțin timp pe,DN 72A Cetățeni, a fost sesizat un accident între un pieton și un autoturism.La față locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Rucăr sunt la fața locului pentru primele măsuri, urmând că cercetările să fie efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung.Victima este femeie și este conștientă. 
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-au stabilit că un bărbat de 67 de ani, din Cetățeni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, din direcția Cetățeni spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neacordării de prioritate pietonului angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, a lovit o femeie de 49 de ani, din comuna Văleni-Dâmbovița, județul Dâmbovița.În urma accidentului, femeia a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.Sursa foto – Info Trafic Pitesti

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar