Acasă / SOCIAL / Accident rutier grav în comuna Slobozia

Accident rutier grav în comuna Slobozia

Accident rutier grav în comună Slobozia 
Accident rutier produs între două turime , posibil o victima inconștientă în comună Slobozia, intervin pompierii cu o autospecială de intervenție, iar în sprijinul lor, intervine și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
 Update: un autoturism a luat foc.
Un echipaj al SVSU Slobozia a sosit înaintea pompierilor și au reușit să stingă incendiul auto.
 O victimă, băiat de 16 ani , acesta se află în stare gravă, a suferit multiple răni la nivelul corpului și este transportat la spital de către echipajul SAJ. Militarii asigura măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor la locului evenimentului.
Update accident rutier Slobozia:
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 72 de ani, din Slobozia, care conducea un autoturism pe raza aceleiași localități, la pătrunderea pe DJ 659, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Ștefan cel Mare, care se deplasa pe direcția Mozăceni spre Stefan cel Mare.
În urma coliziunii, al doilea autoturism (cel condus de tânăr), s-a răsturnat în afara carosabilului și a luat foc.
În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a pasagerului dreapta față din al doilea autoturism (cel răsturnat), minor de 14 ani, din Ștefan cel Mare, care a fost preluat de un echipaj medical și transportat la o unitate medicală în stare de inconștiență.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar