Acasă / EVENIMENT / Accident rutier în localitatea Coșești

Accident rutier în localitatea Coșești

Carambol cu trei maşini şi un rănit la Coşeşti
O tânără a fost la un pas să-şi piardă viața după ce maşina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier în care au fost angrenate alte două autovehicule.
Evenimentul a avut loc ieri, în jurul orei 11, la Coşeşti. La fața locului au intervenit echipaje ale pompierilor militari şi polițiști ai Serviciului Rutier Argeș. Din primele verificări s-a stabilit că Maria N., de 40 de ani, din Coșești, conducea un Volkswagen Golf pe DJ 731 din direcția Domnești către Dârmănești. În împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, aceasta a pătruns pe contrasens unde s-a tamponat cu un Opel condus regulamentar din sens opus de Ana Maria P., de 21 de ani, şi ea din Coșești. În urma impactului, Opelul s-a răsturnat în șanț având roata din stânga faţă ruptă, iar Golful a acroșat o autoutilitară Mercedes care circula în aceeași direcție de mers la volanul căreia se afla Ion B., de 42 de ani.
În urma accidentului femeia de 21 de ani a fost rănită și transportată la spital. Toți conducătorii auto au fost verificaţi cu etilotestul rezultând că nu au consumat alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Argeș Atenționare meteorologică, cod galben

ISU Argeș: Atenționare meteorologică, cod galben

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Fenomenele Vizate: intensificări ale vântului; Interval de Valabilitate: 17.05.2024 Ora 10:00 ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar