Acasă / EVENIMENT / Accident rutier la Poiana Lacului

Accident rutier la Poiana Lacului

O familie de argeşeni a avut parte de o surpriză cât se poate de neplăcută după ce s-au pomenit că o maşină a trecut prin gardul gospodăriei şi s-a oprit în curte.
Evenimentul a avut loc miercuri după-amiază la Poiana Lacului şi din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş a rezultat că Silviu P., de 46 de ani, din localitate, circula cu Volkswagen Passat break prin satul Dinculeşti. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă uşoară a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a derapat, a părăsit carosabilul, a trecut ghiulea prin gardul unei case pe care l-a rupt şi s-a oprit în curte. În urma accidentului șoferul, care nu consumase alcool aşa cum avea să se constate ulterior, a suferit mai multe răni, din fericire uşoare, și a fost preluat inițial de un alt participant la trafic care pe drum s-a întâlnit cu echipajul SMURD. Victima, care acuza dureri abdominale şi lombare, a fost preluată de paramedici și transportată la spital.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi cercetările continuă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar