Acasă / EVENIMENT / Accident rutier pe Calea București soldat cu o victima

Accident rutier pe Calea București soldat cu o victima

Accident rutier pe Calea București

În jurul orei 23.00 pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs între două autoturisme, pe Calea București din municipiul Pitești. La fața locului s-au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, iar două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean au monitorizat șase persoane, ulterior transportând la spital pe două dintre acestea.
Victima transportată la spital de către un echipaj SMURD era de sex feminin, cu vârsta de 25 de ani și prezenta un traumatism minor la cap, cealaltă victimă a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

„În noaptea de 17 spre 18 februarie a.c., pe b-dul I.C. Brătianu din Pitești a avut loc un accident rutier, în urma căruia au fost rănite trei persoane.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un tânăr de 24 de ani, din județul Ilfov, care conducea un autoturism pe b-dul I.C. Brătianu, spre Calea București, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din direcția Târgu din Vale către strada Maternității, de o femeie de 47 de ani, din Costești.În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarea auto și a doua femei, de 25 de ani, din jud. Ilfov, pasageră în al doilea autoturism și de 26 de ani, din București, pasageră în primul autoturism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”,informează IPJ Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar