Acasă / EVENIMENT / Acţiune de amploare pentru siguranţa rutieră în judeţ

Acţiune de amploare pentru siguranţa rutieră în judeţ

În cursul zilei de 14 iulie, poliţiştii Serviciului Rutier Argeș şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au acționat, timp de mai multe ore, pe raza întregului judeţ împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Direcției Rutiere, Brigăzii Autostrăzi, Inspectoratelor Județene de Poliție Brașov, Dâmbovița, Olt, Teleorman și Vâlcea pe drumurile din zona principalelore municipii și orașe din Argeș pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Cei aproape 70 de polițiști implicați au aplicat peste 530 de amenzi, dintre care 350 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe respectivele tronsoane de drumuri. Totodată, au fost reținute 17 premise de conducere și au fost ridicate 21 de certificate de înmatriculare, precum și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, iar valoarea totală a sancțiunilor depășește suma de 120.000 de lei.
La acțiunea din Pitești au participat și ofițeri de prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, care au desfășurat activități cu caracter preventiv în cadrul campaniei naționale de promovare a integrității „MAI etic, MAI integru”.
„În contextul creşterii cotei de trafic fiind perioada vacanţelor, agenţii rutieri le recomandă tututot conducătorilor auto: adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic; nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare; folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă; respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule; folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident; nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi; acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune; nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis poliţia argeşeană.

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar