Acasă / EVENIMENT / Acțiuni ale polițiștilor alături de jandarmi și reprezentanți ai B.C.C.O.Pitești

Acțiuni ale polițiștilor alături de jandarmi și reprezentanți ai B.C.C.O.Pitești

În ziua de 30 iunie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, alături de jandarmi argeșeni și reprezentanți ai Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Pitești, au desfășurat acțiuni cu efective mărite în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acțiunile, desfășurate pe raza întregului județ au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură, dar și a accidentelor rutiere, prin realizarea de acțiuni pentru depistarea, sancționarea sau luarea măsurilor legale, față de persoanele care încalcă legea printr-un comportament agresiv, dar și față de conducătorii auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.În aceeași măsură, au fost efectuate acțiuni informativ – preventive, la care au luat parte polițiștii de la prevenire, alături de specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Argeș, dar și jandarmi argeșeni. Astfel că, în ziua de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți în Parcul Lunca Argeșului, unde au desfășurat activități de informare și conștientizare a efectelor consumului de substanțe psihoactive asupra sănătății fizice și psihice și a riscurilor consumului de substanțe interzise.
Astfel, cetățenii au fost invitați să participe la un experiment care a presupus derularea de activități precum purtarea unor ochelari special concepuţi pentru a induce efectele consumului de alcool, respectiv de droguri.Experimentul a urmărit conștientizarea acestora cu privire la modul în care consumul de droguri le afectează echilibrul, viteza de reacție, capacitatea de coordonare a mişcărilor, de a se orienta în spațiu și de a de aprecia distanțele și vitezele.Acțiunile operative au vizat constituirea de filtre rutiere pe principalele artere de circulație și în zonele în care s-au înregistrat multe accidente, precum și acțiuni de verificare, control în zone și locații de interes (parcuri, baruri, cluburi, etc.).
La activități au participat un număr de peste 250 de polițiști și jandarmi.Au fost organizate 41 de filtre.În timpul acțiunilor, au fost legitimate peste 850 de persoane și au fost verificate 578 de vehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 276 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei, dintre care 32 la Legea 61/199, privind normele de conviețuire socială și 236 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.Au fost reținute, în vederea suspendării, 28 de permise de conducere, dintre acestea 4 pentru consum de alcool, 65 pentru viteză excesivă și 6 pentru alte cauze.
A fost retras 12 certificate de înmatriculare și au fost testați 378 de conducători auto pentru consumul de alcool și 9 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive.Nu în ultimul rând, au fost constatate 6 infracțiuni, din care 4 la regimul circulației rutiere.Astfel de acțiuni, care au drept scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, vor continua și în perioada următoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 56 de misiuni

În perioada 16.05.2024, ora 08:00 – 17.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 56 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar