Acasă / EVENIMENT / Acțiuni de amploare pentru combaterea cerşetoriei

Acțiuni de amploare pentru combaterea cerşetoriei

combaterea cerşetoriei
De multă vreme, dar mai ales la sfârşit de săptămână ori în zile cu sărbători religioase, Piteştiul este luat cu asalt de hoarde de cerşetori. Ţinându-şi copiii minori de mână sau trimiţându-i să ceară bani sau mâncare, îşi fac veacul prin zona centrală a oraşului, pe lângă biserici şi cimitire ori în intersecţii îi agasează pe cetăţenii oraşului. Cunoscută de zeci de ani, cerşetoria este larg răspândită, constituind un fenomen greu de controlat. Până acum, cu toate eforturile depuse, autorităţile abilitate nu au găsit nicio soluţie pentru eliminarea acestui adevărat flagel social. Să nu uităm că, după evenimentele din decembrie 1989, persoane dintr-o anumită etnie cu împânzit Europa nu ca să muncească, ci ca să cerşească. Prinşi de poliţişti, respectivii au fost trimişi înapoi în România, unii chiar primind anumite sume de bani cu condiţia să nu mai revină, dar de fiecare dată ei s-au întors în ţările de u nde fuseseră returnaţi, reluându-şi vechile obiceiuri.
Aşa se face că, sâmbătă şi duminică, judiciariştii Biroului de Investigații Criminale Piteşti, împreună cu colegi de la Compartimentul de Ordine Publică Urbană, de la Secțiile 1 – 4 Pitești şi de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității au desfăşurat, în colaborare cu reprezentanții Poliției Locale Pitești și ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Argeș, ample acţiuni pe raza municipiului pentru prevenirea faptelor antisociale ce se comit, de regulă, în spațiile publice, precum și pentru depistarea persoanelor care practică cerşetoria.

În cadrul acțiunii, în prima zi au fost depistate aproximativ 90 de persoane, iar în cea de a doua alte 55 din categoria celor fără adăpost ori predispuse la comiterea de acte de cerșetorie sau alte fapte ilicite, care după ce au fost fotografiate şi amprentate, au fost introduse în bazele de date. De asemenea, a fost depistat un cetățean străin, căreia îi expirase certificatul de înregistrare a șederii în România și au fost întocmite acte de returnare în ţara de origine. Potrivit oamenilor legii, peste jumătate dintre împricinaţi, printre care şi 18 minori veniţi cu părinţii la cerşit, beneficiază de ajutor social, respectiv de alocaţii de stat. Din verificări a reieşit că, în majoritate, aceştia provin din Dâmboviţa, comuna Pătroaia, satul Crângurile, situat chiar la limita cu judeţul Argeş. Persoanele cu pricina veneau mai ales cu trenul la Piteşti şi obişnuiau să cerşească în centrul municipiului, în intersecţii, în apropierea bisericilor sau a cimitirelor. Toţi cei depistaţi că apelau la mila publică au fost instruiţi cu privire la respectarea legislației în vigoare, apoi au fost urcaţi în tren şi trimişi în localităţile de domiciliu.

La acțiune au participat peste 35 de polițiști și reprezentanți ai Poliției Locale, Consiliului Județean și DGASPC Argeş, iar astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar