Acasă / EVENIMENT / Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 63 de filtre. Au fost legitimate 1100 de persoane, au fost verificate 696 de autoturisme și au fost efectuate 170 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.Ca urmare a abaterilor constatate în acest context, au fost aplicate 389 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 113.000 de lei, dintre care 328 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 43 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 22 de permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și Poliției Orașului Curtea de Argeș, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Antidrog au intensificat activitățile informativ-preventive, la festivalul Stonbird și în zonele cu aglomerări de persoane.Au fost transmise recomandări cu privire la principalele măsuri de siguranță pentru protejarea bunurilor personale, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri. Astfel de acțiuni vor continua, pentru ca argeșenii să petreacă minivacanța în siguranță.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar