Acasă / EVENIMENT / Acțiuni rutiere pe drumurile din Argeș

Acțiuni rutiere pe drumurile din Argeș

Polițiștii rutieri argeșeni desfășoară acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere, verificarea respectării regulilor de circulație, precum și pentru informarea conducătorilor auto cu privire la modificări ale legislației.

În cursul zilei de astăzi, 13 iulie, s-a desfășurat pe DN 7, pe raza comunei Bascov, având drept scop verificarea transportului rutier de marfă și pasageri, prevenirea migrației ilegale, precum și informarea cu privire la modificări legislative privind anumite infracțiuni rutiere.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Argeș, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, o echipă canină din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, precum și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier.

Cea mai recentă modificare se referă la felul în care vor fi aplicate pedepsele în situațiile în care conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, situație în care cei vinovați vor fi condamnați la pedepse cu executare.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate de polițiștii structurilor rutiere, au fost aplicate 254 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 67.000 de lei. Totodată polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 29 de permise de conducere și au fost retras 13 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar