Acasă / EVENIMENT / Activități preventive în școli

Activități preventive în școli

În ziua de 2 decembrie, polițiștii de proximitate din cadrul Secției 1 Pitești au desfășurat activități preventive cu elevii clasei a V-a la Școala Gimnazială „Alexandru Davila” din municipiu la care au luat parte 28 de elevi și un cadru didactic.
Aceasta s-a desfășurat sub forma unui dialog, fiind dezbătute subiecte privind prevenirea violenței și a fenomenului de bully-ing în școli, siguranța pe internet, precum și situații propuse spre discuție de elevi.
De asemenea, azi, polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș au desfășurat o activitate preventivă la Școala Gimnazială „Ion Minulescu” din Pitești, cu elevii clasei I. Au fost abordate teme privind modul de deplasare spre și de la școală, reacția copiilor în situația în care sunt abordați de persoane străine, precum și reguli privind circulația rutieră specific vârstei copiilor. De asemenea, elevii mai multor clase au participat la o prezentare, în spațiu deschis, a atribuțiilor și dotării polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Pitești, fiind purtate discuții referitor la reguli de circulație și pe subiecte propuse de elevi. La activitate au luat parte peste 50 de elevi și 4 cadre didactice.

Activități preventive în școli

Despre Administrator

Citeşte şi ...

inundatii-arges-3

Pompierii au intervenit în trei localităţi din judeţ în contextul codului portocaliu

În  contextul codului portocaliu ce viza producerea unor fenomene hidrometeorologice periculoase și a unor averse ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar