Acasă / SOCIAL / Activitățile cultural artistice în perioada 20 – 28 ianuarie 2023 

Activitățile cultural artistice în perioada 20 – 28 ianuarie 2023 

Vineri – 20 ianuarie

Ora 12.20 – Simpozion – 164 de ani de la Unirea Principatelor Române

Ca în fiecare an, pe data de 24 ianuarie, gândurile ne poartă și anul acesta spre acea zi unică din istoria noastră când, după ce fusese ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a devenit și domn al Tarii Românești, împlinind, de facto, Unirea Principatelor Române. Mica Unire, cum mai este cunoscută, a reprezentat actul politic care a stat la baza României moderne și a formării națiunii române. În deschiderea simpozionului va fi intonat imnul naţional al României, iar în încheierea evenimentului, publicul participant va asculta cântece patriotice interpretate de corul Colegiului National Zinca Golescu, condus de profesorul Cornel Dragoș. Vor participa profesori, elevi, muzeografi, cadre militare şi oameni de cultură. Managerul instituției muzeale, Cornel Popescu va susţine o alocuțiune cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Mica Unire. De asemenea, vor fi expuse plachete și medalii dedicate domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum şi o unitate de măsură (oca) din timpul domniei sale. (Muzeul Județean Argeș)

Sâmbătă – 21 ianuarie 
 
Ora 11.30 – SCUFIȚA ROȘIE (Sala ,,Liviu Ciulei”)

Durata – 40 m, fără pauză
Vârsta recomandată / peste 3 ani

Adaptare după Frații GRIMM
Dramatizare de Carmen CĂLIN

Regia artistică / Andreea BOTESCU-BOȚÂRCĂ și Mihai SAVU
Scenografia / Mihaela DINU PIȚIGOI
Muzica / Florin DUMITRU
Regia muzicală / Remus NEGOȘANU

Distribuţia: Andreea BOTESCU-BOȚÂRCĂ, Cristina MUSCALU, Olga PODARU, Aura FLOROIU, George SLĂTIOREANU, Mihai SAVU.
Detalii: Basmul copilăriei care a traversat mări, țări și generații prinde viață pe scena Teatrului ,,Alexandru Davila”. Actorii Secției pentru copii și tineret ,,Așchiuță” dau viață personajelor din Scufița Roșie, povestea celebră ce a încântat milioane de copii. Culeasă din folclorul european, de către frații Grimm, povestea Scufiței Roșii descrie aventura unei fetițe pe care mama o trimite cu mâncare la bunica. În drum spre bunica ei bolnavă, fetița iese din ascultarea mamei și se abate de la drum. Lupul este personajul negativ care, în final, primește pedeapsa meritată. Un basm cu tâlc transpus fermecător în scenă de actorii care reușesc să le transmită micilor spectatori mesajul că, în cele din urmă, binele învinge răul.
Se joacă cu casa închisă – Biletele pentru acest week –end au fost vândute.
Ora 19.00 – PEDAGOG DE ȘCOALĂ NOUĂ (Sala Mare)

Durata 80 m, fără pauză
Vârsta recomandată / 10 – 16 ani
Adaptare după ,,Momente și schițe” de I.L.Caragiale
Regie artistică / Daniel BUCUR
Dramatizare și ilustrație muzicală / Daniel BUCUR
Scenografie / Miruna VARODI
Coregrafie / Ramona TITOV

Distribuția:
Actorii: George SLĂTIOREANU, Olga PODARU, Ionuț OANȚĂ, Aura FLOROIU, Mihai SAVU, Cristina MUSCALU, Gabriela ROȘU, Andreea BOTESCU-BOȚÂRCĂ, Liliana ILINA,
Baletul: Ruxandra DIMULESCU, Maria POPA, Denisa MICKESZ
Detalii: Adaptare a binecunoscutelor schițe ale lui I.L.Caragiale, piesa, lucrată în maniera specifică unui musical, se adresează copiilor și adolescenților (10 – 16 ani). Spectacolul expune în cheie comică portretul “pedagogului absolut”, un profesor de început de secol XX, arhetipul dascălului profund viciat, un contramodel pentru elevi și părinți. Violența fizică, amenințările, invectivele curg ca o ploaie peste “școlerii” terorizati. Sigur că există și excepții și pedagogul își dovedește bunăvoința față de copiii care au părinți sus- puși…
Biletele sunt disponibile aici https://www.mystage.ro/bilete/pedagog-de-scoala-noua-3778/#/r=29653 sau la agenția de bilete a teatrului.
Duminică – 22 ianuarie 
 
Ora 11.30 – ISPRĂVILE LUI PĂCALĂ (Sala ,,Liviu Ciulei”)
Durata 55 m, fără pauză

Adaptare de Gabriela Roșu și Nicolae Bănică
Regia artistică / Nicolae BĂNICĂ
Asistent regie / Gabriela ROȘU și Cristina DUMITRU
Scenografia / Mihaela DINU PIȚIGOI
Muzica / Remus NEGOȘANU
Regia tehnică / Dani SLĂTIOREANU 

Distribuția: George SLĂTIOREANU, Gabriela ROȘU, Mihai SAVU, Olga PODARU, Ionuț OANȚĂ, Aura FLOROIU, Cristina MUSCALU, Andreea BOTESCU-BOȚÂRCĂ, Alina DIACONU/Cristina DUMITRU
Detalii: Spectacolul “Isprăvile lui Păcală” este o poveste populară românească axată pe înțelepciunea personajului care sancționează anumite vicii omenești. Vestitul Păcală pornește în lumea largă ca un exponent al dreptății și întâmpină în drumul său o multitudine de peripeții care fac deliciul micilor, dar și marilor spectatori. Popasul său la Popa Clăbuc, preot hapsân și fără scrupule, este de bun augur. Prin istețimea sa și jocul de cuvinte, nu doar că îi dejoacă acestuia planurile mârșave, dar în final îl și pedepsește. Este un spectacol care atrage micii spectatori nu numai prin ritmul alert, ci și prin lumină, muzică și culoare.
Se joacă cu casa închisă – Biletele pentru acest week –end au fost vândute.

Ora 19.00 – BARZA DOMNULUI MINISTRU (Sala Mare)

Adaptare după / Andre ROUSSIN
Regia/ Lucian IANCU
Costume / Geanina PUNKOSTI

Distribuția: Adriana TRANDAFIR, Mihai CIUCĂ, Laura COSOI/Ana BODEA, Doina TEODORU/Ioana ANCEA, Gabriel FĂTU
Detalii: Vă invităm să luaţi parte la una dintre cele mai spumoase comedii ale repertoriului francez. Ce se poate întâmpla când soţia unui important om de stat a rămas însărcinată?! Dar dacă, în acelaşi timp, află că şi fiica, viitoarea noră, precum şi fata în casă au rămas toate însărcinate?! O comedie explozivă şi extrem de vie, la care actorii și regizorul vă invită să râdeţi şi să vă simţiţi bine. Sunteți așteptați la un spectacol viu, plin de energie şi voie bună, un spectacol proaspăt care vă va da şansa să uitaţi, pentru un timp, de grijile zilnice şi să vă amuzaţi alături de câţiva dintre actorii de seamă ai teatrului romanesc.
Biletele se găsesc la agenția teatrală și pe www.iabilet.ro

Marți, 24 ianuarie
Ora 10.00 – Cu prilejul comemorării Zilei Unirii Principatelor Române, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza Pitești, va avea loc ceremonia militară publică cu depuneri de coroane și jerbe de flori.

 Ora 17.00 – GALA CULTURII ARGEȘENE – eveniment dedicat personalităților care au avut o contribuție excepțională în viața cultural și spiritual a județului Argeș, în ultimii trei ani (Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș – Sala Lumini)
 
Miercuri – 25 ianuarie

Ora 14.00 – Lansare de carte-Vinovată fără vină, autor Elena Dumitrescu Nentwig (Muzeul Județean Argeș)
Joi – 26 ianuarie

Orele 10.00 – 12.00 – LOGORICI PENTRU PICI – Atelier practic de stimulare a vorbirii, desfășurat în cadrul parteneriatului educațional, încheiat cu G.P.P. Dumbrava minunată. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Tinerilor).

Ora 16.30 – FAMILY FUN – Atelier creativ și recreativ pentru copii și părinți, desfășurat în cadrul Proiectului Clubul Copiilor Isteți; publicul-țintă este reprezentat de copiii cu vârstele cuprinse între 7-9 ani. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Tinerilor).

Ora 17.00 – PREMIERE EDITORIALE LA BIBLIOTECĂ – Lansarea volumului GHIDUL MONTANIARDULUI ÎNCEPĂTOR, autor – ANDREI-IOAN MARINESCU, licențiat în Cartografie, cu un master în Geomatică, profesor și ghid turistic. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Conferințe).

ESENȚE, PERSPECTIVE, PERSONAJE – Medalion aniversar MIRCEA BÂRLOIU – cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani – și cronică plastică la expoziția de grafică ANATOMII SUBIECTIVE. (Rubrică online – Biblioteca Județeană Argeș)

Vineri – 27 ianuarie

Ora 10.00 – ORA DE POVEȘTI – Activitate educativă, desfășurată în cadrul parteneriatului cu G.P.P. Luminișul Pădurii. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Tinerilor).

Sâmbătă – 28 ianuarie

Ora 12.00 – PREMIERE EDITORIALE LA BIBLIOTECĂ – Lansarea volumului COSTA RICA. DE LA SAN JOSÉ LA OCEANUL PACIFIC – ITINERARE DE VACANȚĂ, autor – dr. VIOREL PĂTRAȘCU. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Conferințe).
Alte activități culturale organizate de BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ:

25 – 28 ianuarie – ZIUA CULTURII NAȚIONALE – Expoziția celor mai reprezentative publicații din/despre opera eminesciană, aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene Argeș. (Holul Bibliotecii Județene Argeș).

În perioada 25 – 28 ianuarie – ACADEMICIENI – PREȘEDINȚI ȘI MEMBRI DE ONOARE AI ACADEMIEI ROMÂN – Expoziție Expoziție de facsimile cu autografe ale membrilor forului științific-cultural, din perioada 1866-1948, care se regăsesc pe documentele din fondul Secției Colecții Speciale. (Holul Bibliotecii Județene Argeș – Etajul al II-lea).

În perioada 25 – 28 ianuarie – FOAIA OFICIALĂ ROMÂNEASCĂ – Expoziție de reproduceri fotografice din volumul aniversar Monitorul Oficial – 110 ani (1832-1932). (Holul Bibliotecii Județene Argeș – Etajul al II-lea).

În perioada 25 – 28 ianuarie – GENERAȚIA ”Z”. EXPRESII ȘI EXPRESIVITAT – Expoziție de arte textile; alături de prof. MONICA DINU, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Argeș, expun foști elevi ai Liceului de Artă Dinu Lipatti din Pitești. (Holul Bibliotecii Județene Argeș).

Expoziții permanente și temporare organizate de Muzeul Golești sau în parteneriat cu alte instituții de cultură:

Expoziția „Aerul culorilor mele”, a artistei plastice Mihaela Martin.
Expoziție de obiecte restaurate din patrimoniul Muzeului Golești.
Expoziție temporară Universul copilăriei de altădată, în parteneriat cu Asociația Muzeul Jucăriilor București.
Expoziția de scoarțe și costume populare din patrimoniul Muzeului Golești
Înveşnicirea sufletului – sacrul în viaţa ţăranului român, obiecte de patrimoniu deosebite: icoane pictate, icoane de vatră, pristolnice, dar şi copacul cu „cruci de jurământ”;
Expoziția „Bolnița banului Radu Golescu”.

 
MUZEUL GOLEȘTI își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 09.00-18.00.

Alte activități organizate de MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:

 Holul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor, „Exponatul lunii”, lucrarea de pictură “Țărăncuță din Muscel”, semnată Iosif Iser;
Expozitie de icoane contemporane românești „Artă și iubire de Dumnezeu”;
Expoziția temporară Impresioniștii-grafică;
Expoziție temporară – Incursiune în cultura și tradițiile ancestrale ale poporului chinez;
 
Planetariul (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor). Spectacolele Planetariului sunt între orele 09.00 – 17.00, de marți până duminică, doar cu programare la telefon: 0723.344.586. În perioada 24 decembrie 2022 – 10 ianuarie 2023, Planetariul Muzeului Județean Argeș va fi închis pentru public (revizie tehnică). 
   
Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44) 
Program de vizitare: luni-duminică, 09.00-19.00 
 
Galeria Naţională de Artă Naivă (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor) 
Program de vizitare: luni-duminică, 09.00-19.00 
 
Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii” (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44, Intrarea din Bulevardul Eroilor) 
Program de vizitare: luni-duminică, 09.00-19.00 
 
Castrul roman Câmpulung-Jidova (Câmpulung, şoseaua DN 73, jud. Argeș) 
Program de vizitare:luni-duminică: 09.00-17.00 
 
Lapidarium (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44) 
Program: luni-duminică: 09.00-19.00 

Casa Memorială „Dinu Lipatti”  (Comuna Leordeni, Sat Ciolcești, jud. Argeș)
Program de vizitare:luni-duminică: 09.00-17.00
 
Cetatea Poienari (Căpățâneni, comuna Arefu, județul Argeș)
Închisă pentru lucrări de conservare și reabilitare.
 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minora dispărută de la domiciliu a fost găsită

Minora dispărută de la domiciliu a fost găsită

Minora din Mioveni, a cărei plecare voluntară a fost sesizată în această seară, 16 aprilie ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar