Acasă / SPORT / Adrian Bughiu, Secretar de Stat pe probleme de Tineret s-a întâlnit cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”

Adrian Bughiu, Secretar de Stat pe probleme de Tineret s-a întâlnit cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”

bughiuMarţi, 13 octombrie Adrian Dumitru Bughiu, Secretar de Stat pe probleme de Tineret s-a întâlnit la sediul Ministerul Tineretului şi Sportului cu Mihaela Gîrleanu, Director Executiv al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” (O.N.C.R).
În cadrul întâlnirii de lucru s-a discutat despre importanţa continuării colaborării strategice pe care o are MTS cu ONCR cât şi despre posibilitatea transpunerii în proiecte şi acţiuni la nivel local a experienţei acumulate în cadrul acestei colaborări de tradiţie dintre cele două părţi.
Un alt subiect de pe agenda discuţiilor a fost modalitatea definitivării procesului de obţinere a statutului de utilitate publică de către cea mai veche mişcare de tineret din România.
Totodată, domnul Secretar de Stat Adrian Dumitru Bughiu a prezentat iniţiativele pe termen mediu şi lung pe care MTS le are în domeniul tineretului cum ar fi Legea Taberelor, Gala Naţională a Societăţii Civile Tinere – ediţia a II-a sau Capitală Naţională de Tineret. ONCR a salutat cu entuziasm aceste demersuri ale MTS, exprimându-şi sprijinul şi solidaritatea faţă de aceste iniţiative.
Mihaela Gîrleanu, Director Executiv al ONCR a declarat: „Apreciem disponibilitatea, dialogul deschis şi ferm cu noua echipă responsabilă de problematici de tineret din cadrul Ministerului. Le suntem alături cu expertiza acumulată ca mişcare internaţională de tineret. Gata Oricând! pentru consolidarea mişcării de tineret din România. În cadrul acestui parteneriat ne continuăm demersurile de a crea contexte de învăţare pentru a dezvolta tinerii responsabili şi implicaţi în comunitate.”
Tot marti, Adrian Dumitru Bughiu, Secretar de Stat pe probleme de Tineret din cadrul Ministerul Tineretului şi Sportului a participat la invitaţia Fundaţiei PACT şi a Reţelei Naţionale RuralNet la evenimentul Gala Iniţiativelor Locale – Oamenii Cresc Satul.
Evenimentul, în premieră în România, este destinat recunoaşterii celor mai bune iniţiative din satul românesc. În cadrul acestuia au fost premiate iniţiative comunitare care schimnă România şi în care implicarea, determinarea şi perseverenţa sunt cuvintele cheie care definesc aceste iniţiative.
Şi cum orice schimbare nu se poate face fără tineri, aceştia fiind motorul schimbării, la eveniment au fost prezenţi şi tineri din grupuri de iniţiativă locale, dornici să schimbe ceva în comunităţile rurale în care trăiesc. Aceştia au avut prilejul de a discuta cu domnul Secretar de Stat care i-a asigurat de tot sprijinul şi deschiderea sa, amintindu-le că una dintre priorităţile de acţiune din cadrul Strategiei Naţionale de Tineret este îndreptată către tinerii din mediul rural.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

“Născut pentru Sport Argeș”

Evenimentul de lansare al primului număr al Revistei “Născut pentru Sport Argeș”

Marți, 12 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Teatrul “Al. Davila”, va avea loc evenimentul de lansare al primului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar