Acasă / EVENIMENT / Aflat sub măsura arestului preventiv a comis-o din nou

Aflat sub măsura arestului preventiv a comis-o din nou

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt și distrugere, în care se desfășoară cercetări față de un bărbat de 55 de ani, aflat sub măsura arestului preventiv.

trimitere în judecată furt

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 17 – 18 septembrie a.c., bărbatul în cauză, de 55 de ani, din Negrași, ar fi pătruns în trei gospodării de pe raza localității de domiciliu.În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificată și recuperată o drujbă, provenind din săvârșirea uneia dintre infracțiunile ce face obiectul cercetării.De asemenea, în urma cercetărilor s-a stabilit că cel în cauză ar fi săvârșit alte infracțiuni de furt din locuințe, pe raza comunelor Negrași și Mozăceni, din perioada august 2022 până în prezent. Reamintim că în ziua de 19 septembrie a.c., cel în cauză a fost depistat pe raza localității Buzoești și condus la sediul poliției, iar după admnistrarea probatoriului, bărbatul de 55 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.În ziua de 20 septembrie, bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești în fața instanței, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor (2)

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar