Acasă / EVENIMENT /  Alpinist mort în munţii Argeşului

 Alpinist mort în munţii Argeşului

Tragedie în zona argeşeană a masivului Făgăraş după ce un bărbat de 30 de ani, din Vâlcea, a căzut în gol din peretele Lespezi şi a decedat, iar un altul, de aceeşi vârstă, tot vâlcean, a rămas blocat pe versant la zeci de metri înălţime. Nenorocirea a avut loc miercuri noapte în zona Călţun şi au intervenit 12 salvatori montani de la Serviciile Salvamont Argeş, respectiv Sibiu, care ajunşi la fața locului au coborât în rapel, l-au asigurat pe bărbatul blocat pe munte și l-au adus la sol. Din nefericire, cea de-a doua victimă a suferit leziuni incompatibile cu viața în urma căderii de la înălțime. Peste noapte, salvatorii împreună cu turistul supraviețuitor, care nu avea răni dar era epuizat şi în stare de şoc, au rămas la refugiul Călţun la 2.150 m altitudine așteptând până dimineață când victima a fost preluată de un elicopter SMURD. De asemenea, de la primele ore ale dimineții, salvamnontiștii s-au întors la locul tragediei pentru recuperarea trupului neînsuflețit al turistului. Acolo era aştpetaă sosorea unui elicopter al MAI pentru preluarea persoanei decedate.
„Misiune deosebit de dificilă noaptea trecută pentru Salvamont Argeș și Salvamont Sibiu. Apelul la 112 a venit inițial pe Sibiu, dar a intrat antena de acolo, pentru că peretele are expunere nordică… sectorul este în Argeș. Raportată o persoană căzută din peretele Călțunului, alta blocată în perete. Ne unim cu sibienii și pornim. Ajungem rapid în zonă, dăm de cel căzut, care avea leziuni incompatibile cu viață. Celălalt era șocat, blocat undeva la vreo 80 de metri deasupra grohotişului, în perete. Cornel Zărescu și Florin Popescu fac echipă și ajung rapid deasupra lui, unde instalează amarajele în vederea lansării. Coboară Florin la el, îl liniștește, îi pune hamul și apoi îl lansează. După ce este preluat de cei de la sol, fac rapel și colegii noștri. Pare simplu acum, când povestim, dar intervenţia, una foarte tehnică, a durat aproape toată noaptea. Rămânem în refugiu până dimineață, așteptând elicopter… Cei doi au coborât pe Hornul Călțunului și la un moment dat au făcut dreapta, crezând probabil că au ajuns jos. Asta a dus la căderea unuia dintre ei și rămânerea în șoc a celui de al doilea.
Reamintim tuturor că sectorul dintre Vârful Lespezi și Strunga Doamnei are un caracter alpin, NU este marcat și nici nu va fi pentru că acolo îți trebuie pregătire fizică, tehnică și un nivel psihic bun. La fel și coborârea prin horn… De data asta, totul s-a sfârșit tragic…”, a transmis ieri dimineaţă Salvamont Argeș.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş fac verficări pentru stablirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar