Acasă / EVENIMENT / Amendă colosală pentruj abatorul din Bascov

Amendă colosală pentruj abatorul din Bascov

Subprefectul Emanuel Soare a sesizat Comisariatul Judeţean de Mediu Argeş și a dispus efectuarea unui control urgent la un abator din Bascov după ce locuitori ai comunei au postat pe reţelele de socializare imagini cu sânge şi resturi deversate ilegal. S-a constatat că, într-un canal din zona străzii Serelor, erau evacuate sânge şi resturi provenite din sacrificări de animale printr-o conductă care făcea legătura cu râul Argeş.
În urma constatărilor la fața locului abatorul a fost amendat cu o sumă impresionantă și a fost trimisă o solicitare către Agenția pentru Protecția Mediului Argeș pentru suspendarea autorizației de mediu.
„În urma verificărilor efectuate, la societatea comercială respectivă au fost identificate mai multe neconformități, drept pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 100.000 lei și s-a transmis propunere către Agenția pentru Protecția Mediului Argeș privind emiterea unei notificări prealabile în vederea suspendării autorizației de mediu. De asemenea, au fost impuse măsuri pentru remedierea neconformităților identificate, Garda de Mediu Argeș urmând a verifica realizarea măsurilor”, au transmis comisarii de mediu argeşeni.
Vă reamintim că este pentru a doua oară de la începutul acestui an când un abator din Bascov deversează sânge și resturi de animale într-un canal În luna ianuarie, unitatea respectivă a fost închisă și amendată cu 60.000 de lei pentru aceleași nereguli.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

jandarmii-argeșeni

Peste 200 de jandarmi în acțiune în minivacanța de Rusalii

În perioada 29 mai-01 iunie 2026, peste 200 de jandarmi argeșeni vor fi la datorie ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar