Acasă / EVENIMENT / Amendă record primită de un șofer

Amendă record primită de un șofer

Joi, în intervalul 11:00-13:00, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu o echipă canină din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, polițiști din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, dar și reprezentanți ai I.S.C.T.R. Argeș, au acționat pe DN7, pe raza localității Bascov, pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la normele de circulație pe drumurile publice, precum și al transportului ilicit de marfă sau persoane.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele două ore ale acțiunii, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 27.000 de lei, acestea fiind aplicate după cum urmează:
-17 sancțiuni în valoare totală de 2.750 de lei, aplicate conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

-2 sancțiuni în valoare totală de 18.000 de lei, aplicate conform HG 69/2012 privind normele operatorilor de transport rutier (atestat de transport al conducătorului auto expirat, respective depășirea masei tehnice maxime autorizate a vehiculului, de la 3.500 kg la aproximativ 5.500 kg);

-o sancțiune în valoare de 6.000 de lei, aplicată conform OG 37/2007, privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto (aparat tahograf necorespunzător). Acțiunile polițiștilor rutieri argeșeni pe drumurile din județ vor continua. Video – https://youtu.be/SpUJo8CHic4

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar