Acasă / EVENIMENT / Au ţepuit un CAR şi sunt sub control judiciar

Au ţepuit un CAR şi sunt sub control judiciar

Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals (1)
Aşa cum v-am informat, polițiștii de investigare a criminalității economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat nouă percheziții la sediul unor societați comerciale și la locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune şi alte fapte penale.
Decinderile au avut loc la Pitești, Mioveni, Costești și Albota la sediul unor societați comerciale și la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune și uz de fals. Patru suspecţi din cei 16 duşi la audieri au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene. După o noapte petrecută în spatele gratiilor, împricinaţii, două femei în vârstă de 43, respectiv 29 de ani, ambele din Mioveni, o alta de 54 de ani, din Albota, şi un tânăr de 22 de ani, din Piteşti, au fost prezentaţi procurorilor cu propunerea de luare a unei măsuri preventive şi au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Oamenii legii au descoperit și ridicat mai multe documente și înscrisuri cu valoare probatorie, ștampile, carduri bancare, suma de peste 300.000 de lei, precum și cantitatea de aproape 7.000 de țigarete care nu aveau aplicat timbru emis de autoritățile române susceptibile a proveni din contrabandă.
Vă remintim că, în perioada august – noiembrie 2021, cele două femei din Mioveni, cu complicitatea a patru persoane din Pitești și Mioveni, ar fi întocmit în fals și folosit 249 de adeverințe de salariat pe numele unor persoane în calitate de beneficiari sau giranți, prin care atestau faptul că acestea au calitatea de salariați în cadrul a cinci firme din Pitești, obținând astfel 85 de împrumuturi însumând în total 1.700.000 de lei de la o Casă de Ajutor Reciproc. Rețeaua era bine pusă la punct, reprezentanții societății comerciale și cei patru complici atrăgând cu promisiuni persoane defavorizate, iar după ce falsificau actele și obțineau banii opreau un comision care reprezenta peste jumătate din sumă, beneficiarii fiind mulţumiţi că au obținut o brumă de bani fără să mişte un deget.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

transport-de-lemne

Argeș: Sancțiuni contravenționale și lemn confiscat!

În noaptea de 19 spre 20 aprilie a.c., echipe alcătuite din poliţiştii Biroului pentru Protecția ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar