În ziua de 4 septembrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie și au identificat și reținut un bărbat de 36 de ani. Din cercetări s-a stabilit că ...
Citeşte »Accident grav DJ 703K, Budeasa.Doi morți și un rănit
În această dimineață, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs în comuna Budeasa, în care sunt implicate două autoturisme. De urgență, către locul indicat, au fost alocate trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, ...
Citeşte »Crimă în familie la Topoloveni
Stare conflictuală pe raza orașului Topoloveni, între doi bărbați, care și-au provocat reciproc leziuni, fiind transportați la spital, unde, ulterior, a survenit decesul bărbatului cu vârsta mai înaintată, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele: În cursul serii, polițiștii din cadrul ...
Citeşte »Autoturism răsturnat în comuna Bascov, satul Valea Ursului
Pompierii au fost solicitați să intervenina în comuna Bascov, satul Valea Ursului, în cazul unui accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afară părții carosabile.Este vorba despre un autoturism răsturnat. Echipajele medicale asistă cinci persoane(trei adulți și ...
Citeşte »Autoturism intrat într-un stâlp în comuna Bascov
Pe parcursul nopții de ieri, pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit în cazul unui accident rutier produs în comuna Bascov, strada Serelor, unde, un autoturism a intrat într-un stâlp. Pentru gestionarea situației, la fața locului, au fost alocate următoarele resurse: o autospecială de stingere , o autospecială de descarcerare, ...
Citeşte »Accident rutier în comuna Rociu
Accident rutier produs în comuna Rociu, în care sunt implicate două autoturisme. Intervin pompierii cu două echipaje, alături de o ambulanță SAJ.Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au identificat patru persoane care au nevoie de îngrijiri medicale. Două dintre acestea au fost preluate de către paramedicii SMURD, iar celelalte ...
Citeşte »Incendiu la compartimentul motor al unii autobuz aflat în Autogara Sud Pitești
Incendiu izbucnit la compartimentul motor al unii autobuz aflat în Autogara Sud Pitești, județul Argeș. Acesta era staționat, fără calatori. Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost alocate o autospeciala de stingere cu apa si spuma si un echipaj SMURD. Incendiul a fost lichidat in scurt timp, fara a ...
Citeşte »Accident rutier între 3 autoturisme în municipiul Câmpulung
Accident rutier între 3 autoturisme în municipiul Câmpulung din care a rezultat o singura victimă, de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani. Aceasta a fost transportată la spital. Au participat pompierii cu un echipaj de stingere cu apă și spumă și un echipaj SAJ.
Citeşte »Autovehiculele de mare tonaj, în vizorul Poliției Locale Pitești
Autovehiculele de mare tonaj, în vizorul Poliției Locale Pitești – sancțiuni de peste 18.000 lei în luna august. Poliția Locală Pitești, prin Serviciul Siguranță Rutieră și Serviciul Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate, atrage atenția asupra creșterii numărului de autovehicule de mare tonaj care circulă pe raza municipiului fără autorizație sau ...
Citeşte »Intervenție promptă a Poliției Locale Pitești
Intervenție promptă a Poliției Locale Pitești în sprijinul unei persoane aflate în stare de urgență medicală. În cursul unei acțiuni de patrulare desfășurate în zona centrală a municipiului Pitești, în spatele Filarmonicii, polițiștii locali au intervenit de urgență pentru a acorda primul ajutor unei persoane care a suferit un atac epileptic ...
Citeşte »
Foto Press 24