Acasă / SPORT / Autostrada Sibiu – Pitești, prioritatea Guvernului României

Autostrada Sibiu – Pitești, prioritatea Guvernului României

Autostrada Sibiu – Pitești, parte a Coridorului IV Pan-european, a fost cuprinsă în Programul Național de Dezvoltare 2014 – 2020, urmând a fi finanțată din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Sectorial – Transport.
Obiectivul principal al acestui program este acela de a oferi o infrastructură dezvoltată în mod adecvat, modernă şi durabilă, întreţinută în mod corespunzător, care să faciliteze o circulaţie sigură şi eficientă a persoanelor şi a bunurilor la nivel naţional şi european şi care să contribuie în mod pozitiv şi semnificativ la dezvoltarea economică a României.
Acest program urmăreşte reducerea perioadelor de călătorie şi astfel a costurilor pentru a ajunge în zone izolate ale României, precum şi asigurarea unor legături adecvate cu restul Europei prin intermediul principalelor axe ale reţelelor transeuropene (TEN-T).
Tronsonul de autostradă A1 Sibiu – Pitesti face parte din proiectul prioritar numărul 7 (ce se suprapune în țara noastră peste Coridorul IV Pan-european), care prevede ca în România să fie realizată A1 Nădlac-Sibiu-Pitești-București și A6 Lugoj – Calafat și care va beneficia de 85% fonduri nerambursabile de la UE.
Autostrada va face parte din noul coridor european de transport Rin – Dunare, unul din cele două care trec prin țara noastră, prioritar pentru sistemul de transport din UE.
Dan Badea

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges (5)

Câmpulung: Faza zonală a concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

Ieri, pe stadionul municipal Câmpulung, s-a desfășurat etapa județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Private ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar