După scandalul izbucnit în urma abuzurilor comise în azile de bătrâni din Voluntari şi Afumaţi, au urmat zile de foc, ca să zicem aşa, în 5.000 de centre pentru îngrijirea vârstnicilor din întreaga ţară, unde au fost făcute controale atât în ceea ce priveşte legalitatea funcţionării, cât şi condiţiile asigurate beneficiarilor.
Săptămâna a debutat cu controale
În Argeş, astfel de activităţi au demarat chiar din prima zi a săptămânii în curs. Printr-un ordin al prefectului Radu Perianu au fost constituite echipe de control din care fac parte reprezentanți ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Poliției, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă și Comisariatului Judeţean pentru Protecţie Consumatorilor, toate instituţiilor cu atribuţii în domeniu. Verificările au vizat, în principal, modul în care sunt îngrijiți bătrânii pe linii de igienă, alimentație, condiții de viață. Conform AJPIS, în Argeş sunt 50 de centre pentru vârstnici, 44 dintre ele fiind private şi şase publice, care au în îngrijire persoane vârstnice sau cu dizabilități atât din județul nostru, cât și din alte județe.
Alimente expirate, mobilier deteriorat, mucegai, igrasie
Până la acest moment, cele patru echipe stabilite să facă verificări au mers în 12 centre pentru îngrijirea seniorilor şi au constatat mai multe nereguli. Astfel, în unele locații, mai multe produse alimentare – lactate, carne și produse din carne, pește – găsite în bucătării, erau expirate. În altele, au fost identificate condiţii deficitare la igienă. Lăsa de dorit nu doar mobilierul sanitar din băi (chiuvete, scaune de toletă, duşuri, ţevi ruginite, geamuri sparte etc), dar și cel din curți, unde unele bănci şi scaune erau rupte, prezentând pericol de rănire. De asemenea, imobilele nu erau dotate cu extinctoare, atât de necesare pentru prima intervenţie în caz de incendiu.
Carne confiscată şi supraaglomerare
Din prima zi a controalelor au fost aplicate 41 de amenzi a căror valoare totală se ridică la 874.100 lei. Totodată, mai multe kilograme de carne de vită și pește au fost ridicate din unitățile verificate, din cauză că inspectorii sanitari şi de la protecţia consumtorilor au constatat că erau expirate, sau decongelate şi ulterior recongelate, ceea ce este contraindicat, întrucât pot genera probleme grave de sănătate celor care le consumă. La fel de grav este că, într-una dintre locații, comisia de control a găsit 120 de persoane în loc de 70, atât cât era capacitatea de cazare a unităţii.
Activitate suspendată
Controalele au continuat în centre private și de stat, pentru vârstnici, dar și copii și adulți cu dizabilități. Unui centru privat pentru vârstnici i-a fost suspendată temporare activitatea până nu va remedia problemele de igienă descoperite. Unitatea nu avea autorizație sanitară de funcționare, personalul era insuficient, nici băile nu erau suficiente, în unele camere era igrasie, tâmplăria era deteriorată. Centrul a fost amendat cu 60 de mii de lei și administratorului i s-a pus în vedere igienizarea completă a spațiilor, iar 16 persoane vor fi trimise la alte centre de profil. Au mai fost probleme și la alte 10 centre, care nu aveau autorizație de securitate la incendiu. Şi în cazul lor s-au dispus măsuri de intrare în legalitate şi stabilit termen de conformare. Întâmplător sau nu, la Spitalul Județean Pitești au fost mai multe prezentări ca de obicei a persoanelor care provin din azile de bătrâni. Doar în ultimele zile, şase pacienți din azile s-au prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean. În cazul a cinci dintre ei s-a impus internarea, iar unul a fost externat după evaluare.
Azil ilegal în Prundu
Între timp, în spaţiul public au apărut o informaţie referitoare la un azil ilegal din municipiu şi cazul a intrat în atenţia poliţiei Piteşti. Marţi după-amiază, oamenii legii au demarat verificări la o casă din cartierul Prundu, despre care au rezultat indicii cu privire la posibila desfășurare de activități specifice de cazare și îngrijire de persoane vârstnice, fără autorizație. Cu acest prilej, polițiști, împreună cu reprezentanții mai multor instituții cu atribuții de control, au identificat şase persoane, toate având domiciliul în imobilul respectiv. Este vorba despre Mariana U., de 56 de ani, proprietara locuinţei, precum și alte cinci persoane cu vârste între 55 și 88 de ani, printre care mama proprietarei, alte două persoane, de 74 și, respectiv, 78 de ani, puse sub interdicție prin hotărâre a instanței de judecată şi pentru care tutorele stabilit este Mariana U., precum și alte două persoane, de 59 și 55 de ani, ambele cu afecțiuni medicale şi încadrate în grad de handicap care necesită însoţitor. Acestea din urmă sunt persoane fără adăpost, despre care proprietara imobilului susţine că i-ar fi fost încredințate de Direcţia de Asistenţă Socială. Potrivit anchetatorilor, proprietara casei are studii de asistenţă socială, însă căminul cu pricina nu era organizat ca unitate cu personalitate juridică. În cauză a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.
Tag-uri- . A amenda copii egalitate ia incendiu public r scandal
Citeşte şi ...
Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!
Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...