Acasă / EVENIMENT / Bărbat luat de viitură la Godeni

Bărbat luat de viitură la Godeni

Un bărbat şi-a pierdut viaţa în cursul zilei după ce a fost luat de o viitură în timp ce încerca să traverseze pârâul Bughea.

ViituraGodeni01Eforturi zadarnice
Din primele date rezultă că evenimentul a avut loc la Godeni şi este vorba despre Gherasim B., de 64 de ani, din localitate. La locul incidentului au fost trimise două echipaje ale pompierilor militari din Câmpulung şi o ambulanţă SMURD. Salvatorii au lansat barca la apă şi nu după multă vreme l-au găsit pe sexagenar, l-au scos din pârâu şi l-au adus la mal, iar echipa medicală a demarat procedurile de resuscitare. În sprijin a fost trimisă şi o ambulanţă cu medic care a continuat resuscitarea, dar din nefericire eforturile au fost zadarnice şi s-a declarat decesul. Fireşte, a fost sesizată şi poliţia,care a deschis dosar penal.

A vrut să recupereze vitele
Potrivit anchetatorilor, Gherasim era văcarul satului şi plecase cu vitele la păscut. La un moment dat, animalele au traversat pârâul, iar bărbatul a vrut să treacă după ele. În momentul când a intrat în apă, debitul a crescut brusc din cauza precipitaţiilor abundente înregistrate în zonă (ieri, judeţul s-a aflat sub atenţionare cod galben de ploi, vânt şi grindină). Chiar dacă apa nu avea mai mult de 50-60 cm adâncime, era învolburată, iar văcarul şi-a pierdut echilibrul, a căzut şi a fost luat de viitura care curgea vijelios.

Prima dată a scăpat
Văzând ce se întâmplă, o femeie aflată pe malul celălalt a vorbit cu alţi doi săteni şi toţi trei au început să-l caute. Întrucât nu l-au găsit, au anunţat un alt bărbat şi de-abia acesta a sunat la 112. Dar deja trecuseră 20-25 de minute din momentul când Gherasim fusese luat de viitură şi sesizarea forţelor de intervenţie. Deşi găsit relativ repede, aşa cum am precizat bărbatul nu a mai putut fi readus la viaţă, iar cadavrul a fost trimis la morgă în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii. Culmea e că, în urmă cu două săptămâni, bărbatul s-a mai aflat la un pas de a-şi pierde viaţa exact în acelaşi loc. Atunci, fiind sub influenţa alcoolului, a căzut cu faţa în jos în apa de circa 20-25 cm adâncime, dar a reuşit să se ridice şi să scape.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Infracțiuni-la-regimul-rutier

Tânăr prins conducând băut, un autoturism fără asigurare obligatorie

În ziua de 06 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar