Acasă / EVENIMENT / Bărbat luat de viitură la Godeni

Bărbat luat de viitură la Godeni

Un bărbat şi-a pierdut viaţa în cursul zilei după ce a fost luat de o viitură în timp ce încerca să traverseze pârâul Bughea.

ViituraGodeni01Eforturi zadarnice
Din primele date rezultă că evenimentul a avut loc la Godeni şi este vorba despre Gherasim B., de 64 de ani, din localitate. La locul incidentului au fost trimise două echipaje ale pompierilor militari din Câmpulung şi o ambulanţă SMURD. Salvatorii au lansat barca la apă şi nu după multă vreme l-au găsit pe sexagenar, l-au scos din pârâu şi l-au adus la mal, iar echipa medicală a demarat procedurile de resuscitare. În sprijin a fost trimisă şi o ambulanţă cu medic care a continuat resuscitarea, dar din nefericire eforturile au fost zadarnice şi s-a declarat decesul. Fireşte, a fost sesizată şi poliţia,care a deschis dosar penal.

A vrut să recupereze vitele
Potrivit anchetatorilor, Gherasim era văcarul satului şi plecase cu vitele la păscut. La un moment dat, animalele au traversat pârâul, iar bărbatul a vrut să treacă după ele. În momentul când a intrat în apă, debitul a crescut brusc din cauza precipitaţiilor abundente înregistrate în zonă (ieri, judeţul s-a aflat sub atenţionare cod galben de ploi, vânt şi grindină). Chiar dacă apa nu avea mai mult de 50-60 cm adâncime, era învolburată, iar văcarul şi-a pierdut echilibrul, a căzut şi a fost luat de viitura care curgea vijelios.

Prima dată a scăpat
Văzând ce se întâmplă, o femeie aflată pe malul celălalt a vorbit cu alţi doi săteni şi toţi trei au început să-l caute. Întrucât nu l-au găsit, au anunţat un alt bărbat şi de-abia acesta a sunat la 112. Dar deja trecuseră 20-25 de minute din momentul când Gherasim fusese luat de viitură şi sesizarea forţelor de intervenţie. Deşi găsit relativ repede, aşa cum am precizat bărbatul nu a mai putut fi readus la viaţă, iar cadavrul a fost trimis la morgă în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii. Culmea e că, în urmă cu două săptămâni, bărbatul s-a mai aflat la un pas de a-şi pierde viaţa exact în acelaşi loc. Atunci, fiind sub influenţa alcoolului, a căzut cu faţa în jos în apa de circa 20-25 cm adâncime, dar a reuşit să se ridice şi să scape.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar