Acasă / EVENIMENT / Bărbat reținut pentru acte exibiționiste

Bărbat reținut pentru acte exibiționiste

La începutul acestei luni, o piteşteancă a sunat la 112 susţinând că în fața geamului locuinței stătea un bărbat dezbrăcat și arătându-și în toată plendoarea organele genitale.
Cazul a intrat în atenţia polițiștilor din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările şi l-au identificat pe exgibiţionist. Acesta este Daniel P., 38 de ani, din municipiu,
care în ziua de 3 martie ar fi comis acte exibiționiste în dreptul ferestrei de la locuinţa reclamantei.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene pentru infracţiunea de utraj contra bunelor moravuri. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă, iar procurorul de caz a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile şi la expirarea ordonanţei exhibiţionistul a fost pus în libertate.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale mai ales că împricinatul este cunoscut prin zonă și pentru alte fapte, în trecut fiind cercetat și pentru tâlhărie.

Retinut de politie

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor (2)

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar