Judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Curtea de Argeş i-au reţinut pe Ionuţ Daniel Florişteanu, de 42 de ani, şi pe Ştefan Constantin Andronie, de 18 ani, ambii din oraşul Dolhasca, Suceava, pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune. Ei sunt bănuiţi că, în noapte de 3/4 februarie, ar fi mers la locuinţa unui bărbat de 80 de ani, din municipiul Basarabilor, pe care l-ar fi deposedat de suma de 20.000 lei. Anterior, octogenarul fusese contactat telefonic de o persoană, care i-a cerut banii fiindcă o nepoată de-a lui ar fi provocat un accident rutier. În schimbul banilor, presupusa victimă nu ar mai depune plângere la poliţie. Prejudiciul a fost recuperat parţial recuperat, iar împricinaţii, care aveau rol de „săgeţi” (încasau banii), vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.
Citeşte şi ...
Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Bradu
Pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Bradu au acționat în localitatea Bradu pentru stingerea ...
Foto Press 24