Acasă / SOCIAL / „Bijuterii muzicale” la Filarmonica Piteşti

„Bijuterii muzicale” la Filarmonica Piteşti

Ilinca DumitrescuVineri, 24 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, Filarmonica Piteşti organizează un recital cameral extraordinar susţinut de pianista Ilinca Dumitrescu şi fagotistul Vasile Macovei. „Bijuterii muzicale” aduce în faţa publicului pagini muzicale semnate de Robert Schumann, Piotr Ilici Ceaikovski, Edvard Grieg, Jean Sibelius, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Serghei Rahmaninov, Christian August Sinding, Mihail Jora, Serghei Prokofiev, Teodor Grigoriu, Claude Debussy, Ion Dumitrescu, Alberto Evaristo Ginastera, Carlos Giucci, Cyril Scott, Ren Guang şi Heitor Villa-Lobos. Transcripţia şi aranjamentul muzical aparţine lui Vasile Macovei. Ilinca Dumitrescu a moştenit talentul tatălui, urmând Conservatorul de Stat „Ceaikovski” din Moscova.Vasile Macovei În ţară, a studiat cu Cella Delavrancea şi Mihail Jora. A concertat în importante săli de concerte pe cinci continente, în 44 de ţări şi 37 de capitale. Muzicolog, pedagog, muzeolog (fost director al Muzeului Naţional „George Enescu”), realizator şi producător TV, pianista Ilinca Dumitrescu a fost distinsă cu premii naţionale (Academia Română şi Institutul Cultural Român) şi internaţionale (Preşedinţia Republicii Italiene şi Guvernul Franţei). Repertoriul său cuprinde concerte cu orchestra, concerte camerale, piese de pian solo, lieduri etc. Are o discografie remarcabilă atât în ţară, cât şi în străinătate. Distinsa pianistă a mai concertat la Filarmonica Piteşti, în 16 mai 2013, când a fost omagiat compozitorul, dirijorul, profesorul şi scriitorul Ion Dumitrescu, şi în 25 iunie 2015, la concertul de închidere a stagiunii a VIII-a.
Promotor al creaţiei muzicale româneşti contemporane, Vasile Macovei este prim fagotist al orchestrei stefan ignatOperei Naţionale din Bucureşti. Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, laureat al Concursului Internaţional de la Markneukirchen, Vasile Macovei are o susţinută activitate solistică în ţară şi străinătate, cu participări la importante festivaluiri internaţionale. Dintre acestea menţionăm: Bucureşti, Bourges, Huddersfield, Geneva, Cagliari, Bratislava, Sofia, Torino, Paris, Valencia, Chişinău. După absolvirea studiilor la Liceul de Muzică din Bacău şi ale Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Vasile Macovei se perfecţionează în Italia, Franţa şi Germania. Are înregistrări audio (radio şi CD) şi video. Distins cu „Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate”, din partea Forumului Muzical Român, Vasile Macovei este un artist complet, publicând, în 2000, un volum de poezii. Este în premieră la Filarmonica Piteşti.

Gabriela Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

În contextul minivacanței de 1 Mai și având în vedere preconizarea unui număr mare de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar