Acasă / EVENIMENT / Bilanțul activităților derulate de polițiștii din Argeș, în perioada Sărbătorilor Pascale

Bilanțul activităților derulate de polițiștii din Argeș, în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada 14-18 aprilie a.c., în medie, zilnic, peste 70 de polițiști rutieri argeșeni au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a vitezei excesive și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproximativ 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 130.000 de lei. Polițiștii din cadrul structurilor rutiere au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 50 de permise de conducere și au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare. La acestea se adaugă încă 30 de permise de conducere și alte 13 certificate de înmatriculare retrase, în urma abaterilor la regimul circulației constatate de polițiștii strucuturilor de ordine publică cu atribuții rutiere.

rutiera arges

Ponderea locurilor în care polițiștii au desfășurat activități a fost de aproximativ 60% în mediul rural, iar restul de 40% din efective au acționat în mediul urban.Evenimentele la care polițiștii au intevenit în această perioadă au fost în total de peste 400, din care 376 au fost sesizate prin Sistemul Unic Apeluri de Urgență 112.Nu au fost înregistrate evenimente deosebite în timpul manifestărilor publice.
Dintre permisele de conducere reținute, 28 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale de pe sectorul de drum pe care a fost constatată abaterea, cea mai mare viteză înregistrată fiind de 135 km/h.De asemenea, alte 13 permise de conducere, reținute de polițiștii structurilor rutiere și cei ai strucuturilor de ordine publică cu atribuții pe această linie, au fost ca urmare a conducerii sub influența alcoolului, cu valori de până la limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.În această perioadă, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind depistați în flagrant delict un număr de 9 autori.
Din perspectiva evenimentelor rutiere, nu au fost înregistrate accidente de circulație din care să rezulte rănirea gravă a unor persoane, majoritatea evenimentelor rutiere înregistrate în această perioadă fiind soluționate ca tamponări.Polițiști argeșeni vor fi în continuare la datorie, atât prin desfășurarea de activități în domeniile curente de activitate, cât și în vederea asigurării de măsuri specifice la evenimentele publice ce se apropie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

7e47922c-537e-4d54-981b-b0657f93db00

S-a dat startul înscrierilor pentru admiterea la școlile postliceale militare ale Jandarmeriei Române!

Tinerii interesați de o carieră de subofițer în Jandarmeria Română se pot înscrie pentru participarea ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar