Acasă / SOCIAL / Cei mai buni primari de oraş şi de municipiu din ţară sunt din Argeş. Iată cine sunt aceştia

Cei mai buni primari de oraş şi de municipiu din ţară sunt din Argeş. Iată cine sunt aceştia

Vineri, în data de 13 dec a.c., la Sergiana Center din Braşov a avut loc Gala “APLH/Administraţia Locală la Înălţime” în cadrul Forumului Administraţiei Româneşti – Ediţia a VI-a. La această gală au fost premiaţi cei mai buni primari de municipii, oraşe şi comune din ţară, premiile fiind acordate de rrAPL- Revista Româna de Administraţie Publică Locală. Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu a câştigat pentru a doua oară titlul de cel mai bun primar, graţie eforturilor sale de a dezvolta oraşul constructorilor de maşini.
“Acest premiu mă onorează dar vreau să subliniez că el reflectă de fapt activitatea întregii echipe de la primărie pentru evoluţia pozitivă şi normală a actului administrativ şi eforturile depuse pentru dezvoltarea localităţii” a precizat edilul.
De asemenea, la Concursul Naţional de Proiecte din Administraţia Publică Locală „Cele bune să se-adune!”, primaria Mioveni a obţinut “premiul pentru cel mai bun proiect” la sectiunea Dezvoltare Locală, la nivelul regiunii Sud Muntenia.
Titlul de cel mai bun primar de municipiu i-a fost acordat tot unui primar din Argeş, este vorba de Tudor Pendiuc, edilul municipiului Piteşti, iar Iosif Cerbureanu a primit distincţia pentru cel mai bun secretar din regiunea Sud-Muntenia.
Cristian Toma

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar